Emoția unui câine polițist ieșit la pensie după ce își revede fostul său stăpân!
Anul 2019, momentul în care un câine polițist a fost pensionat!
Wangwang, un simpatic Ciobănesc German în vârstă de nouă ani a fost pensionat în anul 2019. Până aici, totul normal în viața unui patruped care lucrează alături de oameni în slujba binelui.
El a făcut parte din echipa K9 al poliţiei Xichuan din China, dar după ce a împlinit vârsta de nouă ani, oamenii legii au decis că venise vremea se retragă în cele din urmă şi să-i ofere o familie unde să-şi petreacă liniştit ultimii ani.
Nu a fost uitat de polițistul cu care a lucrat împreună!
Bărbatul a vrut să-i facă o surpriză emoţionantă lui Wangwang. În timp ce se afla în patrulare prin cartierul în care Ciobănescul German locuia acum împreună cu noua sa familie, totul a devenit un moment emoționant.
În videoclip ofițerul poate fi văzut cum îl cheamă pe Wangwang, din afara casei sale. Dându-şi seama imediat cine este, câinele emoționat se repede pe ușa din față și îi sare în brațe.
Bucuria celor doi este de nedescris, mai ales după ce și-au petrecut o bună parte din viață împreună.
Emoția unui câine polițist!