Epilepsia, cea mai frecventă boală neurologică a câinilor

Epilepsia este o tulburare creierului, caracterizată prin crize bruște, repetitive, necontrolate, cu sau fără pierderea cunoștinței. Potrivit specialiștilor, ea este cea mai comună afecțiune neurologică întâlnită la câini. „Unele studii estimează că până la 4% din ei pot suferi de această boală. Mai mult, la unele rase, incidența poate ajunge și la 14%, mai ales dacă are o formă ereditară”, explică Dennis O’Brien, specialist în neurologie în cadrul Universității din Missouri.Epilepsia poate fi sub două forme, adevărată și simptomatică, cea din urmă fiind mai des întâlnită. „Forma adevărată poate fi idiopatică și genetică, în timp ce cea simptomatică este corelată cu boli extrem de variate, precum traumatismele craniene, intoxicațiile, parazitozele, neurovirozele sau gastropatia prin corp străin”, precizează Cornelia Silaghi, medic veterinar din Zalău (www.animalutze.3x.ro).Crizele trebuie lăsate să treacăCel mai des simptom al epilepsiei este atacul, care apare în mod repetitiv și de multe ori în stare de repaus. „În acest moment, apar convulsii musculare violente, pierderea cunoștinței și întotdeauna emisii involuntare de urină sau fecale”, explică medicul veterinar Silaghi.În momente de criză, stăpânul trebuie să ferească patrupedul de orice obiect de care s-ar putea lovi și să nu încerce să-i deschidă gura, deoarece nu va reuși din cauza forței maxilarului. De asemenea, Cornelia Silaghi spune că nu trebuie luat în brațe câinele în astfel de situații, pentru că el are contracții puternice și poate fi scăpat de sub control, și de aceea este necesară așteptarea finalului crizei.În plus, specialiștii de la portalul online Canine Epilepsy recomandă ca în momente de convulsii, câinele să nu fie într-o zonă expusă la lumină puternică sau unde se găsesc telefoane. Nu în ultimul rând, este indicat ca la fiecare criză, proprietarii să noteze motivul apariției acesteia, ora, în ce circumstanțe s-a întâmplat, care fost durata, informații extrem de utile pentru veterinar.Tratament care atenuează intensitatea crizelorTratamentul contra epilepsiei este medicamentos și se administrează în funcție de fiecare câine. Efectul lui nu este eficient 100%, ci doar ameliorează intensitatea și frecvența crizelor. Specialiștii citați de Pets.webMD.com spun că tratamentul este indicat dacă apar două sau mai multe crize pe lună sau 10-12 pe an. Oricum, decizia este luată de medicul curant.„În primă fază, se încearcă depistarea cauzei ce a dus la apariția crizei epileptiforme și eliminarea factorului etiologic primar. Tratamentul include administrarea de fenobarbital, fenitoin sau diazepam”, completează medicul Silaghi.În plus, sunt specialiști americani care recomandă și acupunctura și modificarea dietei într-una care să nu fie bazată pe sare.Rasele predispuse la epilepsieEpilepsia idiopatică este genetică în cazul mai multor rase, cel mai predispuse fiind patrupedele din rasa Beagle, Golden Retriever, Labrador, Vizsla, Keeshond, Tervuren Belgian și Ciobănesc de Shetland și de Berna, scrie PetMD.com. Epilepsia genetică se manifestă la câinii cu vârstă cuprinsă între 10 luni până la 3 ani și este depistată de obicei în primele șase luni de viață ale câinelui. Cu toate acestea, boala poate fi diagnosticată și la câinii mai mari de cinci ani.

Recent Posts

9 rase de câini care se înțeleg perfect cu pisicile. O galerie foto absolut adorabilă

Atenție, atenție! Acum nu mai trebuie să te definești ca o „persoană iubitoare de pisică”…

13 ore ago

Cățelul tău știe când cineva este rău cu tine și își amintește de asta

Un câine este cu siguranță cel mai bun prieten al omului. Este iubitor, amuzant și…

15 ore ago

Noul animal de companie preferat în rândul românilor. Cererea crescut semnificativ, iar piața neagră a explodat

Noul animal de companie preferat în rândul românilor. Popularitatea tarantulelor ca animale de companie a…

16 ore ago

De ce își înfige pisica ghearele în diverse obiecte? Diferite gesturi și comportamente ale pisicii

Pisicile folosesc diferite gesturi și comportamente pentru a comunica atât între ele, cât și cu…

17 ore ago

Cluj: campanie gratuită de sterilizare câinilor și pisicilor cu stăpân

Primăria Cluj-Napoca, sub conducerea primarului Emil Boc, inițiază luni, 4 noiembrie, o campanie gratuită de…

18 ore ago