De obicei, câinilor nu li se permite accesul în aproape niciun magazin, mall, bancă sau bar. Dar ce să caute într-o expoziție? Ei bine, de această dată, această regulă a fost încălcată. Câinii au fost răsfățații unei galerii de artă.
La Londra s-a deschis o nouă expoziţie cu creaţii arhitecturale dedicate patrupezilor. Aceste simpatice vietăți au voie să intre în expoziție, dar au o restricție. Să nu pună labele pe operele de artă sau să se urce pe exponate.
Intitulată sugestiv “Arhitectură pentru Câini”, galeria oferă vizitatorilor ocazia să admire o serie de creații realizate special pentru cel mai bun prieten al omului, potrivit Pro TV.
Cei mai inspirați creatori au realizat un hamac pentru terrieri sau o căsuță interactivă pentru cățeii din rasa beagle.
Expoziția este creația designerului japonez Hara Kenya, directorul artistic al unei mari companii nipone de produse casnice.
„Este designer, dar e fascinat, de asemenea, de arhitectură. Și mă gândesc că ideea principală aici este cum poate fi reinterpretată anvergura obiectelor. Arhitectura și designul sunt mai mereu create pentru oameni. Aici sunt luați în calcul și câinii, dar și cum interacționează cu oamenii”, a declarat Simon Wright
Creatorul s-a inspirat de o experiență avută în copilărie.
“E o întâmplare din copilăria lui. Avea un cățel, un mic spitz japonez, care își făcuse obiceiul să stea urcat pe cușca lui, într-o mică uliță. Și așa, câinele era la același nivel cu designerul, pe când era copil. Iar interacțiunea asta, cu un copil și un câine aflați la același nivel, s-a dovedit a fi o inspirație pentru unele dintre creațiile sale”, a mai spus Simon Wright.
Organizatorii s-au gândit totuși să creeze mai multe copii, pentru cățeii care vor neapărat să interacționeze cu operele de artă.
Simon Wright: “Bineînțeles, acestea sunt opere de artă. Așa că e o provocare să permitem oamenilor să intre aici împreună cu prietenii lor patrupezi, dar cred că o să le placă foarte mult. Am creat cinci replici ale acestor obiecte, așa că pot să le atingă și să se joace cu ele. ”
Cele 16 creații create de arhitecți de top pot fi văzute la centrul cultural japonez din Londra până pe 10 ianuarie anul viitor.
După divorț, ce se întâmplă cu pisicile familiei? O instanță a stabilit un program de…
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din Hunedoara investighează un caz de transport ilegal de animale…
Câinele robot numit „Spot”, creat de Boston Dynamics, este cel mai recent instrument din arsenalul…
Înainte de a trata pielea uscată a câinelui dumneavoastră, trebuie să determinați cauza principală. Dacă…
Un tânăr de 17 ani din comuna Petreștii de Jos, județul Cluj, a fost reținut…
Într-un caz neobișnuit, două pisici au fost internate la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență din…