Există o rețea de crimă organizată care se ocupă cu traficul de animale la noi în țară? Negocierile pentru doi pui de urs.
În urmă cu șapte ani, doi jurnaliști francezi au filmat cu camera ascunsă o negociere ilegală pentru cumpărarea a doi urși!
Întregul scandal provocat de videoclipul prin care patru pui de urs sunt scoși din bârlog și aruncați în zăpadă, fără a se cunoaște starea lor de sănătate din prezent, a atras o serie de nemulțumiri ale opiniei publice din România. Îngrijorarea vine mai ales din teama că cei patru pui au fost vânduți ilegal, devenind publice cât mai multe situații care aduc în discuție o rețea de crimă organizată ce se ocupă cu traficul de animale.
Astfel, ancheta polițiștilor din Harghita a dus cu gândul la un eveniment petrecut în urmă cu șapte ani, în județul Arad, unde o echipă de jurnaliști francezi de la TF1 filma cu camera ascunsă cum era negociată vânzarea a doi urși, ținuți într-o fermă clandestină. Bărbatul care ținea animalele captive voia 12.000 de euro pentru doi urși pe care se angaja să îi transporte în Franța.
„În România, încă mai există crescătorii clandestine. Unii câștigă mulți bani din vânzarea urșilor”
Potrivit digi24.ro, așa își începeau, în 2014, jurnaliștii francezi reportajul în țara noastră. Ziariștii au mers, însoțiți de un român, în comuna Fântânele din Arad unde s-au dat drept turiști bogați, interesați să cumpere un urs.
În filmarea cu camera ascunsă, omul cerea 12.000 de euro pentru două animale și îi asigura pe francezi că le poate transporta legal.
Imaginile erau cât se poate de clare. Un urs era ținut închis într-o cușcă etajată, de câțiva metri pătrați, în bătaia soarelui. În interiorul fermei, erau șase urși adulți, de vreo 300 de kg, în cuști de vreo zece metri pătrați.
„Aștia sunt cei mai mici, au în jur de trei ani și jumătate”, îi recomanda proprietarul vizitatorilor.
Cu toate că în 1993 a apărut o lege care interzicea deținerea urșilor bruni în toată Europa, bărbatul le-a povestit jurnaliștilor sub acoperire că a cumpărat doi urși când Grădina Zoologică din Brașov a intrat în faliment.
Un ordin ANSVSA spune că animalele care nu pot fi duse în habitatul lor natural trebuie să fie încredințate unor rezervații.
După interdicție, ar fi trebuit să îi predea unei grădini zoologice, dar el a preferat să facă o crescătorie clandestină și să se îmbogățească.
Bărbatul a fost primul proprietar de urși din România urmărit penal, potrivit Asociației „Milioane de Prieteni” din Brașov. În 2014, Judecătoria Arad a aprobat cercetarea bărbatului, însă un an mai târziu procurorii au sistat ancheta penală pentru că a fost modificat Codul Penal, iar deținerea de animale sălbatice nu mai reprezenta o infracțiune.