Când răcim, bem un ceai. Când ne doare gâtul, luăm propolis. Pentru oameni, medicina homeopată are nenumărate soluții. Dar există, oare, și pentru companionii noștri necuvântători astfel de tratamente? Medicul veterinar, Alexandra Mladin, ne spune că medicina animalelor fost susținută mereu de medicina homeopată. În special pe vremuri, când medicamentele nu erau ușor de găsit. Terapia naturistă adjuvantă este și astăzi un bun însoțitor al schemei de tratare cu medicamente farmaceutice. ”Sunt cazuri în care medicația specifică este însoțită de tratamente naturiste. De exemplu, există plăgi care se vindecă mai rapid când o tratăm și cu o cremă de gălbenele sau care să conțină propolis. În cazul problemelor de coloană se recomandă masajul cu unguente pe bază de mentol, camfor sau se pot folosi comprese cu ceai cald de mușețel”, ne spune doctorul.”Am folosit și plasturii cu ardei iute, care au fost foarte eficienți în unele cazuri. Există ceaiuri diuretice pe care le folosesc la animale cu insuficiență renală și ceaiuri care se folosesc cu succes în tratarea și ameliorarea cancerului. Chiar dacă aceste leacuri băbești nu vindecă întotdeauna, măcar ele încetinesc evoluția bolii. Dar pentru a beneficia de un adjuvant ideal în tratarea problemelor de sănătate ale animalului, trebuie să vă adresați unui medic veterinar. Nu utilizați medicina naturistă după ureche, în special în cazul animalelor, pentru că în acest caz ea poate avea efecte adverse nedorite!”, a explicat dr. Mladin.