Din cuprinsul articolului
Mulți iubitori de animale se confruntă cu nopți albe cauzate de dorința de mișcare a animalelor de companie. Vă pun la dispoziție câteva sfaturi despre cum să vă organizați mai bine timpul astfel încât să fie bine și pentru voi, dar și pentru frumoasele necuvântătoare.
Dorința câinilor și pisicilor de a face mișcare nu este un lucru rău, este un lucru benefic, numai că este important momentul în care se dorește acest lucru.
Și nu de puține ori, se întâmplă ca patrupedele să simtă nevoia de activitate noaptea, în contradicție cu nevoia de odihnă a stăpânilor. Cum reușim să ajungem la un echilibru astfel încât să mulțumim cele două părți?
Cu câteva sfaturi ne ajută Anamaria Dandeș, coordonator al grupului local „Oameni de bine, pentru oameni și animale”, care a încercat să creioneze un program benefic atât patrupezilor, cât și bipezilor, potrivit viata-libera.ro.
Animalele de companie care simt nevoia de activitate din ce în ce mai multă, și care ne pot face nopți albe dacă nu le implementăm un anumit program de funcționare, sunt cele tinere, până într-un an, cum ar fi pisoii energici care, de obicei noaptea, își fac de lucru escaladând mobile, draperiile, se luptă cu diferite lucruri imaginare și astfel, ne deranjează somnul.
În timpul zilei, este invers, noi muncim și ei lenevesc sau dorm de cele mai multe ori, iar când ajungem acasă după o zi grea de muncă, ei au chef de joacă și debordează de energie. Cum procedăm în acest caz, ce variantă adoptăm?
In primul rând, trebuie să evităm să le dăm mâncare animalelor de companie seara, târziu, întrucât îi umplem de energie, mâncarea înseamnă energie, iar acest lucru se întoarce împotriva noastră.
De asemenea, recomandările specialiștilor ne spun că este necesar să acordăm atenția necesară nevoii de socializare și de joacă a pisicii sau câinelui, în funcție de animalul de companie pe care îl avem.
30 de minute dedicate exclusiv nevoilor pisicii sau cățelului nostru aduc beneficia atât din punct de vedere afectiv, cât și din punct de vedere fizic, întrucât ajută la consumarea energiei.
Acest lucru înseamnă că ele sunt mai active dimineața devreme și pe parcursul serii, nu noaptea.
„Acest lucru se datorează faptului că instinctul de vânător a rămas în genele acestor animale; perioada de hiperactivitate a pisicilor coincide cu perioadele de activitate ale animalelor pe care le vânează.
În timpul zilei, pisicile nu vânează de obicei, deoarece se tem să nu fie la rândul lor vânate de alți prădători mai mari, activi, la rândul lor, în timpul zilei.
Trebuie să analizăm atent modul în care comunică animalul nostru de companie: e vorba de nevoie de socializare sau de stări anxioase? Care sunt cauzele?
Un câine proaspăt introdus în familie, de exemplu, poate fi agitat, poate vocaliza sau poate refuza mâncarea de față cu noi; acesta va căuta neobosit un loc potrivit în care să doarmă, unde să se simtă în siguranță, schimbarea mediului fiind un factor de stres important”, spune Anamaria Dandeș.
Dacă o pisică doarme, conform studiilor, între 15-20 de ore pe zi, un câine are alte nevoi de odihnă și de conservare a resurselor. „Ca stăpâni de câini, trebuie să fim consecvenți în a le oferi timp, nu numai afecțiune.
Un stăpân de câine trebuie să fie mai activ și dispus la plimbări sau drumeții. O plimbare lungă (cea principală, din zi) spre seară, ne ajută atât pe noi, oamenii, dar, în același timp, oferă câinelui premisele necesare unui somn relaxat alături de stăpân”, spune Anamaria Dandeș.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…