Din cuprinsul articolului
Ferma unde copiii pot mângâia animalele. O fermă mai deosebită, deschisă în urmă cu doar două luni, în comuna Odoreu de lângă municipiul Satu Mare, a reuşit să aducă peste 10.000 de vizitatori într-un timp foarte scurt. În mare parte, pentru că, aici, copiii pot mângâia animalele.
Ferma familiei Blaga are sute de exemplare din zeci de specii care provin atât din ţară cât şi din străinătate. Vedem lame, canguri pitici, papagali, oi, struţi, emu. Iar bucuria vizitatorilor, în special a copiilor, este că pot interacţiona cu acestea. Vizitatorii pot pune mâna pe măgari, pe struţi, pot mângâia iepuraşi, pisici sau alte animale.
Blaga’s Farm a fost înfiinţată de către soţii Andreea şi Daniel Blaga la marginea comunei Odoreu. Ocupă acum un teren pe care aceştia aveau o plantaţie de castraveţi. Au împrejmuit terenul, au amenajat ţarcuri, adăposturi, un canal cu apă şi au început să o populeze cu animale.
Daniel Blaga a explicat, pentru AGERPRES, că totul a început din dorinţa de a face ceva nou. Ceva ce nu este în zonă. Asta și dorința de a ţine familia unită, de a-i păstra pe copii alături când vor creşte.
„Noi suntem de fapt un manej, nu suntem nici grădină zoologică, nici fermă. Am vrut să îmi ţin copiii alături de mine, sper să îi ţin şi pe viitor când vor creşte. Să le las lor ceva care e creat de noi. Vom vedea cum vor evolua lucrările, sper să ţinem familia aproape. E un proiect de familie. Crescând la ţară, cred că aşa poţi să ţii familia aproape, lucrând împreună, într-o conexiune cu natura, cu animalele”, a spus Daniel Blaga.
Printre animale se numără struţi, lame, cerbi, oi, măgari, cai, lebede albe şi negre, raţe, struţi, emu, capre pitic. Mai avem ponei, canguri, găini, păuni, papagali, veveriţe, ratoni, dihori, vaci scoţiene. Dar și iepuri, pisici, câini, broaşte ţestoase și porumbei.
Cei mai mulţi vizitatori sunt din judeţul Satu Mare, dar au fost şi turişti din Maramureş sau chiar Timişoara. În toată România există puţine astfel de ferme.
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…
Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…
În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…
Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…