Fiecare zi, o nouă ocazie a unui cățeluș de a mulțumi stăpânei care l-a salvat!
Câinele dă dovadă de o recunoștință ieșită din comun!
Când patrupedul avea doar 10 luni, el a fost abandonat la un adăpost şi o lungă perioadă nimeni nu a vrut să-l adopte, până când Sweers şi soţul ei au apărut în viaţa lui și l-au salvat.
Potrivit dailymail.co.uk, Kylo este un câine care a avut norocul de a fi adoptat de o familie extrem de iubitoare. De aceea, el se simte foarte recunoscător şi îşi propune să îi arate mamei sale în fiecare zi acest lucru.
„S-a căţărat în braţele mele, şi-a pus capul sub bărbie şi a început să sforăie ca o drujbă”, povesteşte Sweers. „Din acel moment, eu şi soţul meu am fost convinşi că se simte în siguranţă alături de noi!”
Ori de câte ori femeia vine acasă după o zi la serviciu, Kylo aleargă spre ea şi o îmbrăţişează.
„De îndată ce mă aşez să-mi scot pantofii, vine la mine să mă îmbrăţişeze”, spune Meghan Sweers, noua proprietară a lui Kylo. „Dacă nu am timp pentru îmbrăţişarea noastră, el mă urmăreşte cu cea mai tristă şi mai patetică privire până când îi acord atenţie.”
Ați auzit vreodată că animalele de companie și stăpânii lor sunt la fel? Cu siguranță…
Atenție, atenție! Acum nu mai trebuie să te definești ca o „persoană iubitoare de pisică”…
În județul Buzău, un tânăr de 21 de ani din comuna Săgeata a fost reținut…
Un câine este cu siguranță cel mai bun prieten al omului. Este iubitor, amuzant și…
Noul animal de companie preferat în rândul românilor. Popularitatea tarantulelor ca animale de companie a…
Pisicile folosesc diferite gesturi și comportamente pentru a comunica atât între ele, cât și cu…