Bindi Irwin, fiica regretatului realizator australian Steve Irwin, cunoscutul autor de documentare inspirate din universul animalelor, a generat un val de critici în presa internaţională, după ce a anunţat că a acceptat să devină imaginea unei campanii de promovare a parcurilor acvatice SeaWorld.După difuzarea în 2013 a documentarului „Blackfish”, un film care a dezvăluit condiţiile sumbre în care trăiesc balenele aflate în captivitate, directorii reţelei de parcuri acvatice SeaWorld s-au confruntat cu un val de publicitate negativă, boicoturi şi proteste, informează contactmusic.com.În ciuda acestei publicităţi negative, Bindi Irwin, în vârstă de 15 ani, a anunţat, joi, că a acceptat să devină imaginea oficială a unei campanii de promovare a acestor parcuri tematice în rândul copiilor.„Sunt foarte încântată să calc pe urmele tatălui meu şi să mă asigur că lucrurile pentru care el a luptat din greu vor continua să existe şi pentru generaţiile viitoare. De aceea sunt foarte bucuroasă să fac campanie pentru copii. Sunt încântată de acest parteneriat cu SeaWorld. Sunt încântată să particip la acest proiect nou, Generation Nature, şi să-i încurajez pe copii să schimbe lumea”, a spus Bindi Irwin.
„Familia Irwin exploatează animalele de mulţi ani, aşadar nu este nicio surpriză că Bindi a acceptat să devină imaginea unei campanii a parcurilor SeaWorld. Însă plasarea fotografiei cu chipul ei pe site-ul SeaWorld nu va putea să acopere faptul că orcile, delfinii şi alte animale suferă în micile bazine de la SeaWorld după ce sunt răpite din rândul familiilor lor. Milioane de persoane au înţeles deja – prin intermediul campaniilor PETA şi a minunatului documentar Blackfish – că SeaWorld nu este un loc pentru o persoană căreia îi pasă cu adevărat de animale„, se afirmă într-un comunicat de presă publicat pe site-ul PETA.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…