Din cuprinsul articolului
Un cățel a rămas blocat pe schele, la 10 m înălțime, iar pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” au avut parte de o misiune mai puțin obișnuită, sâmbătă, când au fost nevoiți să se urce pe schelele Casei de Cultură din Orăștie, pentru a-l salva.
Pompierii au fost prompți, reușind să ajungă la fața locului cat mai repede posibil pentru a sări în ajutorul cățelului.
Trecătorii au sunat la 122
După ce un cățel a rămas blocat pe schele, la 10 m înălțime, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” au fost solicitați să intervină de către trecătorii care au sunat la 112, după ce au auzit scheunatul disperat al cățelului.
Imediat, salvatorii au venit în ajutor și „l-au adus” cu picioarele pe pământ, potrivit unei postări a ISU Hunedoara, pe facebook. De asemenea, ISU Hunedoara a mai adăugat, într-o notă pozitivă, că patrupedul a fost în „inspecție” la lucrările de restaurare și s-a urcat prea sus, astfel că nu a mai putut să coboare.
Doi dintre pompierii trimiși la intervenția de salvare, au fost nevoiți să urce pe schelele montate pe cladirea aflată în reabilitare, fiind singura modalitate de a ajunge la cățel, după care l-au preluat pe patrupedul speriat și l-au adus în sigurantă la sol. Ulterior, i-au oferit o masa copioasă.
„Pe o ploaie torențială și un vânt năprasnic, Bobiță Constructorul s-a hotărât să inspecteze lucrările de restaurare a Casei de Cultură din Orăștie.
Însă după ce a ajuns la o înălțime considerabilă, de aproximativ 10 metri, lucrurile s-au complicat. Pentru că nu a reușit să mai coboare, a lătrat și a scheunat până când apelurile au început să curgă la 112.
În scurt timp, pompierii orăștieni i-au venit în ajutor, coborându-l în siguranță cu picioarele pe pământ. Apoi, colegii noștri i-au amintit că rolul său este de paznic al șantierului și nu de alpinist și l-au răsplătit pentru buna cooperare cu o masă copioasă”, a transmis ISU Hunedoara, pe Facebook.