O fotografie în care este surprinsă o meduză-gigant care înoată cu o cohortă de pești ascunși la adăpostul tentaculelor ei înțepătoare a câștigat anul acesta British Wildlife Photography Awards, arată Daily Mail.Spectaculoasa ”captură” ce înfățișează una dintre cele mai mari meduze din lume, numită ”coamă de leu”, surprinsă înotând în apropierea Scoției, a luat premiul cel mare, fiind preferata juriului dintre cele 15 fotografii care au ajuns în finală, după ce au fost selectate dintre miile de imagini înscrise în prestigiosul eveniment anual.Imaginea câștigătoare îi aparține lui George Stoyle, care va primi 5.000 de lire pentru câștigarea competiției ce premiază cele mai frumoase fotografii de natură din Marea Britanie.Stoyle a realizat fotografia în timp ce făcea scuba diving. ”La finalul uneia dintre scufundări, când mă întorceam către barcă, am dat ”nas în nas” cu cea mai mare meduză pe care am întâlnit-o vreodată. Mai mulți peștișori se refugiaseră în tentaculele ei înțepătoare”, a spus acesta, potrivit sursei citate.
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…