Frustrările unei nevăzătoare: „Nu am voie” să intru cu Zafira, câinele meu ghid, în locur…”

Frustrările unei nevăzătoare: Zaf e ochii mei, e independența mea. Practic vorbind, ea mă cam „duce pe brațe”. 

Potrivit legii 448/2006, câinele ghid care însoțește persoana cu handicap grav are acces liber și gratuit în toate locurile publice și în mijloacele de transport.

Chiar dacă legea este în viguare, o tânără a avut parte de o experiență neplăcută. Recent, Diana nu a fost primită cu câinele său Zafira într-un magazin din Cluj Napoca.

Deranjată de lipsa de informare a personalului magazinului cu privire la situația persoanelor nevăzătoare, tânără nevăzătoare și-a strigat revolta pe social media.

Frustrările unei nevăzătoare: Dacă ar fi fost un câine de talie mică şi aş fi putut-o purta în brațe…

”Mă gândesc la cum unii oameni, pentru că sunt nevăzătoare, mă reduc la… nici măcar nu ştiu la ce. Dar ştiu cât de frustrată mă simt când „nu am voie” să intru cu Zafira, câinele meu ghid, în locuri în care conform legii 448/2006 am dreptul de a intra. Şi mai ştiu că e frustrant şi că în momentul în care sunt însoțită şi de o persoană, oamenii să i se adreseze ei, ca şi când aş fi responsabilitatea lor, ca şi când nu aş avea propria capacitate de a gândi, de a mă apăra, de a vorbi.

Am vrut în seara asta să intru la Mega Image-ul de pe Piezisă, în Cluj-Napoca. Ploua, şi i-am zis prietenei mele că voi intra cu ea, deşi nu aveam nevoie decât de un lapte şi o pâine. Domnul de la pază ne-a zis că nu avem voie. Că „magazinul e plin de alimente, ce să caute animalul înăuntru?”. Prietena mea a încercat să îi explice că sunt nevăzătoare, că câinele e ïnsoțitor, că există o lege. Domnul s-a aşezat în uşă. Nu, nu şi nu. „Nu are voie* îi tot zicea prietenei mele care în cele din urmă i-a zis că sună la poliție.

Şi a sunat. Polițistul local i-a zis că e spațiu privat şi că magazinul are dreptul de a-şi selecta clienții. Prietena agitată a încercat să-i explice ceva despre incorectitudinea selecției pe criterii care discriminează şi despre faptul că supermarketurile sunt spaţii publice în România, iar conform legii menționate am acces înăuntru. În cele din urmă, s-a terminat apelul la 112.

„O să vină un echipaj, trebuie să aşteptăm.”

Până să vină echipajul, domnul de la pază a sunat-o pe şefa de magazin. Din ce am dedus din discuția lor, aş fi avut voie cu Zafira în magazin, dacă ar fi fost un câine de talie mică şi aş fi putut-o purta în brațe. Zaf e ochii mei, e independența mea. Practic vorbind, ea mă cam „duce pe brațe”. Vă închipuiți cum aş fi eu, nevăzătoare, umblând dezorientată cu un Golden Retriever de 30 kg în brațe? Da, într-un supermarket aş fi dezastru.

După aproximativ 15 minute a ajuns echipajul de poliție.

Paznicul panicat a sunat-o iar pe şefă. I-a zis că-i cu domnii polițişti. Şefa a vrut să vorbească la telefon cu un polițist. polițistul îmi nota datele şi i-a zis să-i dea telefonul doamnei să-i explice. Paznicul i-a dat telefonul Adrianei. Eu mă aşteptam ca Adriana să-mi dea telefonul mie. Adriana i-a explicat că eu am voie cu câinele în orice spațiu public. La un moment dat, am auzit-o zicând un şir de nuuri, urmat de „în niciun caz, ea are câinele pentru a fi independentă, cum să-l legăm la uşă?”

În tot timpul ăsta, eu am aşteptat să ajungă şi la mine telefonul. Chiar voiam să vorbesc şi eu cu doamna, dar n-am mai apucat. A vorbit până la urmă şi polițistul, i-a explicat că există o lege şi că am voie să intru. Eu am tot aşteptat, dar mi-am dat seama că deşi eu eram „problema”, am fost cel mai puțin implicată în fiecare conversație care a avut loc în jurul conflictului.

Practic, Adri, considerată a fi responsabilă de mine, a fost abordată de fiecare dată, ceea ce m-a făcut să mă simt inutilă.

Până la urmă, ne-am cumpărat laptele dorit, dar cred că mâine dimineață voi mânca un sendviş”, a povestit Diana pe Facebook.