Categories: Lumea animalelor

Gata cu călăii! Doar câinii bolnavi incurabil vor putea fi eutanasiaţi

 Senatorii au adoptat marţi o iniţiativă legislativă care spune clar că doar câinii bolnavi incurabili, adunați de pe străzi, vor putea fi eutanasiaţi! Și diagnosticul va fi pus doar în urma unui examen medical competent, efectuat de medicul veterinar, la care pot asista și reprezentanţii organizaţiilor pentru protecţia animalelor.Propunerea legislativă a fost adoptată cu 131 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi şapte abţineri.Fosta lege, declarată neconstituțională, susținea eutanasierea câinilor după trei zile de la aducerea lor în adăposturi, iar acum, senatorii, au decis ca după expirarea termenului de cazare de 30 de zile, dacă patrupezii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, ei pot fi păstraţi în adăposturi sau returnaţi în teritoriul de unde au fost ridicați. Câinii agresivi vor rămâne – pe o perioadă nelimitată – în adăposturi, iar eutanasierea va fi aplicată doar în cazul animalelor bolnave incurabil.”Autoritatea administraţiei publice locale urmează să asigure deparazitarea internă şi externă, sterilizarea sau castrarea, microciparea şi vaccinarea antirabică gratuită a câinilor cu stăpân timp de un an de la intrarea în vigoare a legii.Deţinătorii de câini care refuză sterilizarea sau castrarea câinilor vor plăti o taxă de montă, stabilită de consiliul local, pentru fiecare generaţie de pui.”, anunță Mediafax.  

Recent Posts

Cimitirul animalelor. O poveste despre iubirea față de animalele de companie în Codlea

Cimitirul animalelor. O poveste despre iubirea față de animalele de companie în Codlea.  Unul dintre…

8 ore ago

Locul pe care cățelul sau pisica pot să călătorească într-un autoturism

Locul pe care cățelul sau pisica pot să călătorească într-un autoturism. Animalele de companie transportate…

9 ore ago

Depresia și anxietatea femeilor. Studiu legat de deținerea unui animal de companie

Studiu privind depresia și anxietatea femeilor. Rezultatele au fost fascinante. În studiu recent, a fost…

14 ore ago

Stăpânii de câini trebuie să știe acest lucru

Stăpânii de câini trebuie să știe acest lucru. O investigație recentă publicată în revista PLOS…

15 ore ago

De ce „trăncănesc” pisicile

De ce "trăncănesc" pisicile. Acestea scot diverse sunete pentru a comunica cu oamenii și cu…

18 ore ago

Ce rasă de pisică se potrivește cu zodia ta?

Un pic pentru distracție, un pic pentru realitate; vă întrebați ce rasă de pisică se…

o zi ago

Parteneri