În istoria liderului nazist, Adolf Hitler se află o întrebare care nu a primit niciodată un răspuns satisfăcător: cum a fost posibil ca un dictator cu sânge rece să aibă o slăbiciune atât de mare pentru câini? Acum, la 69 de ani de la moartea lui Hitler (30 April 1945), ne sunt dezvăluite strategiile uluitoare pe care Hitler le pregătea ca Germania să iasă învingătoare în al Doilea Război Mondial, cu sprijinul proiectului său propriu: ”câinii spion”. Primit cadou de la omul lui de încredere, Martin Bormann, câinele Blondi a reușit să-i capteze zilnic atenția unuia dintre cele mai influente personaje din istoria omenirii, Adolf Hitler.Câinii, folosiţi ca arme secrete În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Hitler căuta soluții pentru a învinge marile puteri din Europa. În acest sens a făcut foarte multe experimente, ajungând să testeze până și câinii, având un singur scop: Germania să câștige războiul! Interesant este faptul că Fuherul, care se traduce „conducător”, era convins că vestita rasă nemţească de ciobănesc deține un creier la fel de performant ca cel uman, doar că patrupedul are nevoie de o pregătire specială pentru a ajunge să comunice cu oamenii. Având aceste idei, dictatorul spera ca ființele necuvântătoare să poată oferi informații prețioase ofițerilor naziști.Hitler s-a implicat trup și suflet în dresajul canin Nazistul a luat parte la înfiinţarea şi funcţionarea unei școli speciale de dresaj canin ultrainteligent, numită „Tier-Sprachschule ASRA” (lb. germană: şcoala de limbaj animal), unică în lume atât atunci cât şi acum. Instructorii de la acea instituţie aveau obligația să antreneze patrupedele pentru a-i însoți pe soldați la război.Mai mult, pe lângă comenzile obișnuite, animalele de companie erau învățate să înțeleagă limbajul uman și chiar să comunice telepatic cu soldații din trupele speciale SS. Să fie, practic, spioni.Ron și Rolf, cele două vedete ale școlii Chiar dacă pare imposibil să înveți un câine alfabetul sau să-l faci să comunice în limbajul uman, în realitate lucrurile au stat cu totul altfel: nemții au avut succes în acest sens. Rolf, un ciobănesc german, s-a dovedit a fi un adevărat campion și a reușit să ”vorbească”, apăsând cu lăbuțele pe o tastatură, iar Ron, un pointer german, a atins performanța de a raspunde, prin lătrat, „Mein Fuher”, care se traduce „conducătorul meu”, la vestita întrebare „Cine este Hitler?”. Secretara lui rupe tăcerea La 81 de ani, Traudl Junge, secretara liderului nazist, rupe tăcerea și creionează figura lui Hitler ca fiind „o persoană blajină, care își iubea foarte mult câinele”. Ea a mai mărturisit că „marea lui plăcere era să vadă cum Blondi sare cu câțiva centimetri mai sus decât ultima dată”. Depănând melancolic firul vieții unuia dintre cei mai cruzi oameni din istorie, Traudl mai spune că Eva Braun, amanta lui Hitler, îl ura pe companionul necuvântător al liderului: „Câinele era atât de inteligent, încât simţea sentimentele acesteia şi se răzbuna viclean: nu o lăsa să servească masa liniștită, ci o lovea în permanență cu lăbuțele”. Împreună cu câinele până la moarte Finalul lunii aprilie 1945, a reprezentat momentul când Hitler și-a dat seama că înfrângerea Germaniei este inevitabilă și nimic nu-l va mai putea salva de soarta pe care şi el le-a oferit-o evreilor. Pe 30 aprilie 1945, Hitler a hotărât să se ascundă cu Eva, care acum era proaspăta lui soție de nici 40 de ore, cât și cu prietenul credincios Blondi, într-un buncăr. Chiar dacă își iubea nespus de mult câinele, dictatorul l-a otrăvit. O teorie a vremurilor de atunci susţine că Blondi era capabil să comunice foarte clar cu oamenii şi ar fi putut să dezvăluie secretele lui Adolf Hitler. Dar, cei care au cunoscut relaţia dintre cei doi susţin contrariul: monstrul a dat dovadă de umanitate. A omorât câinele cu cianură pentru a nu fii prins şi chinuit.Văzând că Blondi se prăbușește la picioarele lui, Hitler îşi ia şi el adio de la viaţă. Atât el cât şi Eva se sinucid prin otrăvire cu cianură, dar liderul îşi trage şi un glonţ în cap.(Autor: Andreea Brînzei)