Gestul acestui cățel a IMPRESIONAT o lume întreagă: nu şi-a părăsit partenera care a muritUn câine a reuşit să impresioneze întreaga lume prin gestul pe care l-a făcut faţă de partenera lui. Fotografiile cu cele două vietăți au reuşit să ajungă cunoscute la nivel mondial, fiind difuzate pe canalul de pe Youtube.De-a lungul anilor, câinii au demonstrat că sunt cei mai bun prieten al omului și, mai mult, au emoţii şi sentimente la fel ca şi noi, pământenii. Acest lucru a arătat și un patruped din Rusia, care a reuşit prin gestul său să uimească locuitorilor din zona Perm, anunță tabloidul britanic Daily Mail.Ciobănescul german din fotografiile de mai jos, a stat timp de şapte zile, lângă partenera lui, lovită şi ucisă de un autovehicul pe marginea unui drum naţional.Pe parcursul săptămânii în care nu s-a mişcat din acel loc, oamenii i-au adus câinelui alimente şi apă pentru ca acesta să poată supravieţui.Locuitorii susţin că patrupedul şi-a târât partenera după ce aceasta a fost lovită de o maşină și apoi a refuzat să părăsească trupul neînsufleţit al partenerei, deşi oamenii din zonă au încercat să îngroape leșul.Oamenii au ajuns să descrie situaţia animalelor demnă de „Romeo şi Julieta”: „Este foarte trist. Câinele nu lasă pe nimeni să se apropie de partenera sa, pe care încearcă să o încălzească cu trupul său. E impresionant”, a declarat un locuitor din zonă
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…