Lumea animalelor

Grădina zoologică din Hunedoara, implicată într-un program al WWF România de salvare a zimbrilor

Grădina zoologică din municipiul Hunedoara este implicată într-un program de salvare a zimbrilor și de repopulare a pădurilor cu aceste erbivore masive, în cadrul unui proiect derulat în comun de Primăria Hunedoara și organizația de mediu WWF România.Potrivit Agerpres, cei doi zimbri de la Hunedoara, o femelă de 11 ani și un mascul de 2 ani, reprezintă și principalul punct de atracție al grădinii zoologice în perioada de iarnă, în condițiile în care leii și tigrii sunt puși la adăpost din cauza temperaturilor scăzute de afară, iar alte animale au o activitate destul de scăzută.Medicul veterinar Ciprian Hodor, care are grijă de sănătatea animalelor de la Zoo, a explicat, potrivit sursei menționate anterior, că organizația WWF România a gândit un proiect de colaborare pentru grădinile zoologice, în sensul formării unor centre de reproducție, în care să fie obținuți pui în captivitate. Condiția cea mai importantă a proiectului este asigurarea unei diversități genetice mari pentru animalele implicate în proiect.”Zimbrii sunt niște animale frumoase și impresionante. Singurul lucru de care trebuie să avem grijă este ca diversitatea genetică să fie cât mai îndepărtată, pentru că acum 50 de ani, când a început refacerea populației de zimbri în Europa, s-a pornit de la 12 strămoși comuni. Este destul de greu să găsim, la ora actuală, animale îndepărtate genetic, dar încă mai sunt”, a spus medicul veterinar al grădinii zoologice din Hunedoara.În situația de la Hunedoara, masculul și femela provin din Germania, dar din rezervații diferite. Veterinarii se așteaptă ca primul pui de la cei doi să vină pe lume în cursul anului 2018, deoarece masculul va atinge vârsta de maturitate sexuală în acest an. După ce va crește o perioadă alături de părinții săi, puiul de zimbru va fi eliberat în sălbăticie într-o pădure din țară.Zimbrii de la grădina zoologică din Hunedoara se comportă foarte bine, au un țarc amenajat în pădure, iar suprafața de 5.000 de metri pătrați pe care se pot desfășura este de 10 ori mai mare decât prevăd normele în vigoare. Îngrijitorii s-au obișnuit să-i hrănească și le face plăcere să lucreze cu aceste animale. 

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

12 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

13 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

14 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

15 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

16 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

17 ore ago

Parteneri