GREȘELI MAJORE pe care le fac stăpânii de animale! Ai un prieten necuântător? Învaţă cât mai multe lucuri despre el, cum ar fi: nu îl bate niciodată, oferă-i înţelegere şi spaţiu personal. GREȘELI MAJORE pe care le fac stăpânii de animale! Iată ce greşeli nu trebuie să faci când ai un animăluţ de companie, potrivit Realsimple.com.1. Să cumperi spontan un animal: căţelul din vitrină e un dulce, dar poate nu se potriveşte nevoilor tale sau ale familiei.Soluţie: Informează-te înainte să aduci acasă un animal. Fiecare câine sau pisică are nevoile ei, iar unele dintre ele sunt specifice rasei. Terrierilor le place să sape, dog-ul african fără păr e un explorator. Dacă vrei un cățel dintr-o anumită rasă, caută informaţii despre el, vorbeşte cu oameni care au astfel de animale şi împrieteneşte-te cu cineva care are un animal de care ţi-ai dori şi tu. Nu orice căţel sau pisică are toate caracteristicile rasei lui, aşa că, atunci când te hotărăşti să cumperi un animal, întreabă proprietarul ce istoric, comportament şi rezistenţă la boli are. Dacă îl cumperi de la un crescător, ar trebui să îţi arate unde fost crescut şi care îi sunt părinţii.2. Să sari peste sesiunile de dresaj: animalele scapă greu de obiceiurile proaste. Deci, dacă nu ştii să dresezi un animal, mai bine apelezi la un profesionist.Soluţie: Chiar înainte să îl duci la cursuri de dresaj, învaţă-ţi câinele comenzi simple, cum ar fi :”Şezi!” şi „Ridică-te!”. Un căţel poate începe un astfel de curs de la 8 săpămâni, după ce a fost vaccinat. „Între 8 şi 16 săptămâni, câinii absorb informaţia despre lumea din jurul lor”, spune autoarea cărţii „Dog-Friendly Training” (Antrenează-ţi căţelul într-o manieră prietenoasă), Andrea Arden. Ulterior, ca să nu-şi piardă manierele, ar trebui să-l mai duci, din când în când, la câte o sesiune de dresaj.3. Inconstanţă faţă de reguli: dacă un copil lasă animalul să stea pe canapea, iar celălalt îl pedepseşte, animalul devine confuz, iar comportamentul urât este inevitabil.Soluţie: Asigură-te că toţi cei din casă ştiu şi aplică regulile stabilite. Vrei ca animalul tău de companie să îşi aştepte liniştit mâncarea? Nu vrei ca pisica să te pocnească peste mână cu lăbuţa? Atunci fă un sistem pe care animalul să-l urmeze, te sfătuieşte Andrea Arden. El are nevoie de stabilitate, aşa că stabileşte împreună cu familia ta un program de hrănire, exerciţii, joacă şi chiar răsplată.4. Recompensare fără măsură: răsplata îşi pierde valoarea dacă i-o oferi animalului fără motiv.Soluţia: Priveşte recompensele ca pe o monedă de schimb oferită unui animal de companie pentru purtarea lui bună, spune veterinarul şi coeditorul Petconnection.com, Marty Becker. Fiecare acţiune pozitivă va avea o anumită valoare ca recompensă. Dar este important să nu îl răsplăteşti întruna. În acest fel, câinele va spera că va primi recompensa şi, în cele din urmă, va face o acţiune fără să primească o răsplată.5. Nu îl laşi să socializeze cu alte animale sau oameni: pisica sau câinele care nu vede alţi oameni şi alte animale când este pui, va avea un comportament agresiv ca adult.Soluţia: Fă-i cunoştinţă cu alte animale, cu copii, cu adulţi, cu mediul din jurul lui, ca să se bucure când întâlneşte ceva nou. Este bine să faci acest lucru chiar înainte să-l aduci acasă. Socializarea începe la căţei între 3 şi 12 săptămâni, iar pentru o pisică, între 2 şi 8 săptămâni. Crescătorul îţi poate spune cât a socializat animalul când îl cumperi.6. Săritul peste exerciţii: animalele au multă energie, pe care trebuie să o elibereze prin activitate fizică. Altfel, ele şi-o vor consuma lătrând, suindu-se peste tot sau fiind agresive.Soluţii: Plimbă-ţi câinele de două ori pe zi, cel puţin o jumătate de oră, îţi recomandă gazda emisiunii de televiziune „The Dog Whisperer”, Cesar Millan. Pentru câinele tău, este o activitate de bază: păsările zboară, peştii înoată şi câinii merg. Plimbă-te cu bicicleta cu câinele tău, aleargă cu el sau aruncă-i discul. Cu pisica, joacă-te de mai multe ori pe zi, cel puţin 10 minute, spune vicepreşedintele Asociaţiei Americane pentru Prevenirea Cruzimii împotriva Animalelor (ASPCA), Pamela Reid.7. Nu ţii animalul ocupat: animalele plictisite intră mai uşor în necazuri.Soluţii: Dă-i animalului ceva de făcut. Pentru un câine, asta înseamnă să-l laşi să vâneze. Pune-i mâncare în anumite colţuri din casă şi lasă-l să o adulmece ca să o găsească. Ţine-ţi pisica ocupată cu un şoarece de jucărie pe care îl legi cu un şnur de un cui. Poţi să pui pe pervaz mâncare pentru păsări şi să laşi pisica să se uite la ele, prin geam, îţi recomandă Arden Moore, autoarea cărţii „The Cat Behaviour Answer Book” (Cartea răspunsurilor la comportamentul pisicii).8. Laşi animalul singur prea mult timp: dacă nu are companie, va adopta un comportament distructiv şi va suferi de anxietate.Soluţii: Nu-ţi lăsa căţelul singur 8 ore. Angajează pe cineva care să-l supravegheze sau du-l la un centru de zi pentru animale, te sfătuieşte Pamela Reid. Trebuie să-l obişnuieşti că va petrece fără tine câteva ore în fiecare zi, aşa că învaţă-l să stea liniştit. Leagă-i lesa de un copac şi, în fiecare zi, de-a lungul unei săptămâni, îndepărtează-te gradual. Fă-l să se împrietenească cu alţi căţei şi lasă-i jucării când pleci undeva. Pisicile pot fi lăsate singure, dar trebuie să le oferi stimuli vizuali şi jucării.9. Nu reuşeşti să-l obişnuieşti cu casa: o pisică fără o cutie cu nisip va folosi covorul. Un căţel fără culcuşul lui va dormi pe canapea.Soluţii: Amplasarea este cuvântul-cheie pentru lădiţa cu nisp, Pisica nu vrea să facă până la baie mai mult decât faci tu, aşa că fă-i cutia ei, căreia să-i înveţe locul. Dacă ai mai multe pisici, fiecare va avea lădiţa ei cu nisip.Pisicilor nu le plac mirosurile puternice, deci cumpără-i nisip fără miros şi schimbă-i-l zilnic. Căţeii nu sunt aşa de pretenţioşi, însă ai grijă să strângi după ei.Animalele au nevoie de locuri unde să se simtă în siguranţă şi unde se pot alinta. Amenajează-le un culcuş al lor şi respectă-le intimitatea. Învaţă-i pe ceilalţi membri ai familiei că, atunci când animalul e în căsuţa lui, nu va fi deranjat. Pisicilor le place să se uite pe geam, aşa că pune-le coşul undeva unde să poată admira priveliştea.10. Îţi pedepseşti animalul: ai putea crede că el înţelege că tu ţipi la el pentru că ţi-a furat mâncarea de pe masă, dar el nu corelează acţiunile tale cu comportamentul lui.Soluţii: Nu îl bate niciodată; va învăţa doar să se teamă de tine. E în regulă să reacţionezi când îl vezi că face o prostie. Spune-i „Nu!” sau „Jos!” pe un ton ferm şi el va învăţa să coreleze reacţia ta cu acţiunea lui. Altfel, pedeapsa ar trebui să vină din mediul înconjurător. De exemplu, dacă se suie pe masă, pune ceva care cade cu mult zgomot, astfel încât, dacă el se suie, obiectele să cadă . Şi îi va fi teamă de masă, nu de tine.
Fiecare dintre noi are anumite trăsături de caracter care dezvăluie cine suntem cu adevărat. Unii…
Cumpărarea și alegerea unei rase de câine este extrem de importantă! Vei trăi cu câinele…
De câte ori pe zi îi spui câinelui tău „te iubesc”? Un nou studiu a…
Este prietenul tău blănos una dintre rasele de câini care sunt aproape imposibil de dresat?!…
Pentru oameni, afișarea unui zâmbet este o modalitate ușoară de a evita neînțelegerile. Și, conform…
Leonardo DiCaprio are acum o nouă specie de șarpe numită în onoarea sa! Cercetătorii au…