Din cuprinsul articolului
Gripa aviară se răspândește și la alte animale. Un studiu confirmă răspândirea gripei aviare de la mamifer la mamifer. Un studiu recent, publicat în revista Nature, oferă noi dovezi că răspândirea gripei aviare de la păsări la bovinele de lapte în mai multe state americane a dus acum la transmiterea de la mamifer la mamifer – între vaci și de la vaci la pisici și la populația locală de ratoni.
Recent, cercetătorii au documentat mutațiile virusului gripei aviare într-un mod care îi permite să se răspândească la vaci.
În cadrul unei evoluții surprinzătoare care a provocat valuri în comunitatea științifică, un nou studiu furnizează dovezi conform cărora gripa aviară se răspândește acum și printre alte mamifere.
Gripa aviară H5N1, o tulpină extrem de patogenă a ținut prima pagină a ziarelor pentru impactul său devastator asupra populațiilor de păsări.
Acum, se pare că virusul și-a găsit o nouă gazdă în vacile de lapte, la ratoni și chiar la pisici, potrivit noului studiu, trecând de la o specie la alta într-un ritm alarmant care-i îngrijorează pe oamenii de știință.
De ani de zile, oamenii de știință știu că gripa aviară poate trece ocazional de la păsări la oameni.
Cu toate acestea, ceea ce se întâmplă în prezent este diferit și posibil mai îngrijorător, spun experții.
Virusul a ajuns în turmele de vaci de lapte din mai multe state americane, iar acum noi dovezi arată că se deplasează de la vaci la pisicile din zonă și la populația de ratoni.
„Aceasta este una dintre primele ocazii în care vedem dovezi ale transmiterii eficiente și susținute de la mamifer la mamifer a virusului H5N1 al gripei aviare înalt patogene”, afirmă Diego Diel, expert în virusologie de la Colegiul de medicină veterinară al Universității Cornell, într-un comunicat.
În termeni mai simpli, virusul gripei aviare se transmite acum ușor și constant între mamifere.
Acest lucru este foarte important, deoarece virusurile se pot schimba rapid atunci când încep să infecteze noi tipuri de animale.
Fiecare trecere la o nouă specie este periculoasă – există întotdeauna o șansă ca virusul să se răspândească mai bine sau să provoace boli mai grave.
Acum, înainte de a intra în panică, este important de reținut că cercetătorii nu au descoperit nicio modificare a virusului care l-ar face mai susceptibil de a infecta oamenii sau de a se răspândi între oameni. Cu toate acestea, faptul că acum se deplasează între mamifere provoacă cu siguranță îngrijorare în comunitatea științifică.
Până în prezent, au fost raportate 13 cazuri la om în Statele Unite începând cu aprilie 2022. Din fericire, aceste cazuri au fost ușoare.
Cazurile au fost legate de fermele de bovine și de cele de păsări.
Epidemia de gripă aviară a infectat păsări de curte în aproape toate statele americane de la începutul anului 2022. Din martie, virusul a circulat printre bovinele de lapte și a infectat peste 170 de efective din 13 state, potrivit Departamentului american al Agriculturii.
Deși virusul poate infecta oamenii, momentan nu o face foarte eficient.
„Îngrijorarea este că ar putea apărea potențiale mutații care ar putea duce la adaptarea la mamifere, la răspândirea la om și la o potențială transmitere eficientă la om în viitor”, avertizează experții.
Această situație evidențiază importanța supravegherii atente a virusului pe măsură ce acesta se răspândește prin populațiile de animale.
Departamentul american al Agriculturii oferă teste gratuite pentru H5N1, care sunt esențiale pentru depistarea timpurie a focarelor.
În cazul în care o fermă este testată pozitiv, o acțiune rapidă – cum ar fi carantina și măsurile sporite de biosecuritate – poate ajuta la stoparea răspândirii virusului.
Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA au anunțat că riscul de gripă aviară pentru publicul larg rămâne scăzut, dar că lucrătorii agricoli expuși la animale infectate ar trebui să utilizeze echipament individual de protecție.
Valul actual de infecții cu virusul H5N1 în Statele Unite a început în ianuarie 2022. De atunci, a dus la moartea a peste 100 de milioane de păsări domestice și a mii de păsări sălbatice.
Saltul de la păsări la bovine a fost observat pentru prima dată de oamenii de știință de la Cornell și Texas A&M, care au detectat virusul în efectivele de vaci de lapte.
Ei spun că cel mai probabil vacile au luat virusul de la păsările sălbatice. Virusul le îmbolnăvește în diverse moduri. Animalele mănâncă mai puțin, au probleme digestive, se chinuie să respire și produc mai puțin lapte, care arată anormal.
O constatare deosebit de îngrijorătoare este că virusul pare să aibă o predilecție pentru infectarea glandelor mamare ale vacilor, ceea ce duce la niveluri ridicate de virus în lapte.
Specialiștii spun însă că pasteurizarea ucide virusul, păstrând siguranța aprovizionării cu lapte de consum.
Până acum, oamenii de știinșă au folosit metode de înaltă tehnologie pentru a urmări modul de răspândire a virusului.
Ei au analizat compoziția genetică a probelor de virus și au folosit modele computerizate și clasice pentru a reconstitui firul epidemiei. Ei au descoperit că vacile infectate din Texas au răspândit virusul la vacile sănătoase atunci când acestea au fost mutate într-o fermă din Ohio.
Secvențierea a arătat, de asemenea, că virusul a fost transmis pisicilor, unui raton și păsărilor sălbatice care au fost găsite moarte în fermele afectate. Cel mai probabil, pisicile și ratonul s-au îmbolnăvit după ce au băut lapte crud de la vacile infectate.
Deși nu se știe cum au fost infectate păsările sălbatice, cercetătorii bănuiesc că ar fi putut rezulta din contaminarea mediului sau din aerosolii ridicați în timpul mulsului sau al curățării saloanelor de muls.
În urma pandemiei de coronavirus, acest studiu trage un semnal de alarmă, indicând faptul că virusurile pot urma căi neașteptate pe măsură ce evoluează și se răspândesc. Deși nu există motive imediate de alarmă, oamenii de știință lucrează neobosit pentru a urmări și înțelege acești patogeni, pentru a fi cu un pas înainte, asigurându-se că omenirea este pregătită pentru o potențială viitoare pandemie.
În iunie, Comisia Europeană a anunțat că va cumpăra 40 de milioane de doze de vaccin împotriva gripei aviare pentru 15 state membre ale Uniunii Europene. Finlanda a început deja vaccinarea la oameni împotriva gripei aviare, în iunie, premieră mondială.
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…
Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…