Din cuprinsul articolului
Hachiko de România, descoperit de jandarmi și Asociația Casa lui Patrocle în Suceava. Celebrul Hachiko din Japonia, câinele intrat în istorie pentru devotamentul față de stăpânul său, are o rudă și în România. Un căţel din Suceava a primit acelaşi nume, el a impresionat prin povestea lui pe cei care îl cunosc.
Cățelul din Suceava a trăit mai bine de un deceniu în curtea unei gospodării, şi în urmă cu trei ani a rămas singur, după ce stăpânii s-au prăpădit. Rămas în curtea stăpânilor, nu şi-a părăsit curtea, şi vreme de 3 ani a păzit-o credincios, până ce proprietatea a revenit altor oameni și Hachiko a fost preluat de reprezentanții inimoși ai unei asociații.
Hachiko, celebrul Akita din Japonia
Hachiko, celebrul Akita din Japonia, are şi o statuie în oraşul unde a trăit şi a devenit personaj de film, celebru în toată lumea. Îşi însoţea stăpânul în fiecare zi până în gară, de unde acesta lua trenul spre serviciu, iar seara îl aştepta cu fidelitate, în acelaşi loc. După moartea bărbatului, Hachiko a continuat vreme de șapte ani să-l aştepte la gară, spre uimirea tuturor celor care-l cunoşteau. Pentru devotamentul sau, Hachiko a devenit simbol naţional în Japonia.
Hachiko de România a fost descoperit de jarndarmi după primirea unei sesizări
Căţel care, după moartea stăpânilor săi, a refuzat ani de zile să părăsească gospodăria în care a trăit alături de ei. Casa veche a fost demolată de noii propritari și micul patruped a hotărât să nu-şi abandoneze misiunea de paznic credincios și a rămas printre dărâmănături, lătrând la cei care vreau să se apropie de gospodărie.
Magdalena Hatnean, purtător de cuvânt al IJJ Suceava, a declarat pentru știrle PROTV: „Jandarmii au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că într-o gospodărie din localitatea Tisăuți, judeţul Suceava, se află un câine abandonat care este agresiv. În apel s-a precizat că stăpânii gospodăriei, două persoane în vârstă, au murit în urmă cu aproximativ trei ani, iar de atunci câinele a rămas la mila vecinilor.”
Jandarmii care au ajuns la fața locului, impresionaţi de povestea câinelui, au vrut să-i găsească o nouă familie şi au apelat la asociaţia “Casa lui Patrocle”.
Cățelul credincios a primit un nou nume: Hachiko.
Roxana Ciornei, preşedinte Asociaţia Casa lui Patrocle Suceava: „Ne-a impresionat faptul că stătea efectiv pe mormanul de moloz, care fusese cândva casa acestor oameni. Noul proprietar demolase locuinţa, iar câinele aştepta acolo, credincios, de peste trei ani. Căţelul nu are nume, cip sau identitate, de aceea ne-am gândit să îl botezăm Hachiko, tocmai ca celebrul căţel care şi-a aşteptat stăpânul într-o gară, ani la rând, stăpân care nu a mai venit.”
Hachiko din Suceava are 13 ani şi este deja orb au declarat reprezentanții Asociaţiei Casa lui Patrocle Suceava. .
Alina Gavriloaie, angajată adăpostul de animale: „Probabil în tinereţe era puternic şi frumos, prietenos şi loial, însă, odată cu pierderea vederii, a devenit sceptic şi neprietenos. Cu noi este distant, ne mârâie, dar încercăm să îl obişnuim cu mâncare bună şi conservă, cu pătuţuri moi şi calde şi cu vocea noastră ca să se obişnuiască cu noi şi să îl integrăm în familia noastră. Va avea parte de o pensie liniştită după ce şi-a servit stăpânii şi nu a mai avut loc nimeni de el.”