Stiati ca

Hachiko de România, descoperit de jandarmi și Asociația Casa lui Patrocle

Hachiko de România, descoperit de jandarmi și Asociația Casa lui Patrocle în Suceava. Celebrul Hachiko din Japonia, câinele intrat în istorie pentru devotamentul față de stăpânul său, are o rudă și în România. Un căţel din Suceava a primit acelaşi nume, el a impresionat prin povestea lui pe cei care îl cunosc.

Cățelul din Suceava a trăit mai bine de un deceniu în curtea unei gospodării, şi în urmă cu trei ani a rămas singur, după ce stăpânii s-au prăpădit. Rămas în curtea stăpânilor, nu şi-a părăsit curtea, şi vreme de 3 ani a păzit-o credincios, până ce proprietatea a revenit altor oameni și Hachiko a fost preluat de reprezentanții inimoși ai unei asociații.

Hachiko, celebrul Akita din Japonia

Hachiko, celebrul Akita din Japonia, are şi o statuie în oraşul unde a trăit şi a devenit personaj de film, celebru în toată lumea. Îşi însoţea stăpânul în fiecare zi până în gară, de unde acesta lua trenul spre serviciu, iar seara îl aştepta cu fidelitate, în acelaşi loc. După moartea bărbatului, Hachiko a continuat vreme de șapte ani să-l aştepte la gară, spre uimirea tuturor celor care-l cunoşteau. Pentru devotamentul sau, Hachiko a devenit simbol naţional în Japonia.

Hachiko de România a fost descoperit de jarndarmi după primirea unei sesizări

Căţel care, după moartea stăpânilor săi, a refuzat ani de zile să părăsească gospodăria în care a trăit alături de ei. Casa veche a fost demolată de noii propritari și micul patruped a hotărât să nu-şi abandoneze misiunea de paznic credincios și a rămas printre dărâmănături, lătrând la cei care vreau să se apropie de gospodărie.

Magdalena Hatnean, purtător de cuvânt al IJJ Suceava, a declarat pentru știrle PROTV„Jandarmii au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că într-o gospodărie din localitatea Tisăuți, judeţul Suceava, se află un câine abandonat care este agresiv. În apel s-a precizat că stăpânii gospodăriei, două persoane în vârstă, au murit în urmă cu aproximativ trei ani, iar de atunci câinele a rămas la mila vecinilor.”

Jandarmii care au ajuns la fața locului, impresionaţi de povestea câinelui, au vrut să-i găsească o nouă familie şi au apelat la asociaţia “Casa lui Patrocle”.

Cățelul credincios a primit un nou nume: Hachiko.

Roxana Ciornei, preşedinte Asociaţia Casa lui Patrocle Suceava: „Ne-a impresionat faptul că stătea efectiv pe mormanul de moloz, care fusese cândva casa acestor oameni. Noul proprietar demolase locuinţa, iar câinele aştepta acolo, credincios, de peste trei ani. Căţelul nu are nume, cip sau identitate, de aceea ne-am gândit să îl botezăm Hachiko, tocmai ca celebrul căţel care şi-a aşteptat stăpânul într-o gară, ani la rând, stăpân care nu a mai venit.”

Hachiko din Suceava are 13 ani şi este deja orb au declarat reprezentanții Asociaţiei Casa lui Patrocle Suceava. .

Alina Gavriloaie, angajată adăpostul de animale: „Probabil în tinereţe era puternic şi frumos, prietenos şi loial, însă, odată cu pierderea vederii, a devenit sceptic şi neprietenos. Cu noi este distant, ne mârâie, dar încercăm să îl obişnuim cu mâncare bună şi conservă, cu pătuţuri moi şi calde şi cu vocea noastră ca să se obişnuiască cu noi şi să îl integrăm în familia noastră. Va avea parte de o pensie liniştită după ce şi-a servit stăpânii şi nu a mai avut loc nimeni de el.”

 

Recent Posts

10 cele mai ușor de îngrijit animale de companie

Dacă vă plac pisicile, știți că, deși au o fire independentă, majoritatea felinelor nu sunt…

30 de minute ago

Hernia ombilicală la pisică: simptome, cauze, diagnostic și tratament

Hernia ombilicală este o deschidere în peretele muscular unde se află ombilicul (buricul). Hernia permite…

10 ore ago

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. „Într-un oraș civilizat, pot fi și ei civilizați”

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. Defilarea organizată de Școala de Dresaj Pro Dog…

11 ore ago

Asociaţia Chinologică Română: va fi omologat provizoriu internaţional Ciobănescul Românesc Corb

 Ciobănescul Românesc Corb. Cristian Ștefănescu, președintele Asociației Chinologice Române, a anunțat vineri, în cadrul competiției…

12 ore ago

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Iubitorii de animale și politicienii atacă „Legea masacrului”

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Lângă rețeaua de autostrăzi care străbate…

13 ore ago

130 de animale aflate în situații de pericol au fost salvate în luna august, fiind întocmite peste 180 de dosare penale

În perioada 1 - 31 august 2024, polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au aplicat amenzi…

14 ore ago

Parteneri