Ierarhia socială a pisicilor sau cum reușesc felinele să trăiască în grupuri

Felidele sau familia pisicilor sunt prădători solitari și (cu excepția leilor) nu trăiesc în grupuri structurate social. Cu toate acestea, în timp ce strămoșii pisicilor sălbatice sunt animale solitare, comportamentul social al pisicilor domestice este mai variabil.

Depinde în primul rând de densitatea pisicilor și de disponibilitatea surselor de hrană. Pisica noastră Felis catus, s-a dovedit a fi o specie remarcabil de adaptabilă și, deși își păstrează rădăcinile de vânător solitar, într-o serie de situații (atât naturale, cât și artificiale) se va adapta la viața în grup prin dezvoltarea unor structuri sociale.

În linii mari, modalitățile de viață ale pisicilor domestice care trăiesc în libertate pot fi împărțite în cele în care femelele formează grupuri mici, care seamănă vag cu o turmă de lei, și cele care rămân solitare, cu teritorii individuale (mai tipice pentru majoritatea felinelor sălbatice).

Importanța teritoriului pentru pisici

Pentru o specie în care indivizii sunt, în esență, vânători solitari, este important ca pisicile să își stabilească un teritoriu (adică un teritoriu de vânătoare) și ca acesta să fie definit astfel încât să evite, în general, conflictele cu alte pisici (pentru supraviețuirea speciei).

Teritoriul unei pisici constă într-o zonă centrală, sau bârlog, în care se simte suficient de sigură pentru a dormi, a mânca, a se juca și, eventual, a se bucura de interacțiune socială. Dincolo de aceasta se află casa sau zona de vânătoare, care constituie suprafața pe care pisica o va cutreiera.

În sălbăticie, teritoriile se pot suprapune cu „zone neutre” în care pisicile se pot saluta și interacționa între ele. Dacă o pisică străină invadează teritoriul altei pisici, acest lucru va provoca în mod normal o interacțiune agresivă pentru a alunga pisica.

Viața în colonie

Pisicile sălbatice (pisici care trăiesc fără ajutorul omului) pot și vor forma mici colonii în jurul surselor de hrană disponibile. Acest lucru nu se întâmplă în mod inevitabil, iar unele dintre ele vor trăi singure, dar nu este neobișnuit să se dezvolte grupuri mici de femele și pisoi care cooperează (colonii matrilineare).

Deși în aceste grupuri poate exista o ierarhie de dominanță foarte lejeră, relațiile sunt complexe și nu formează o ierarhie interdependentă, așa cum ar avea loc, de exemplu, la câini. Relațiile sunt complexe, cu relații de afiliere mai puternice între unele pisici și mai puțin afiliate cu altele, acest lucru poate fi parțial influențat de gradul de rudenie dintre ele, de vârstă, de sex etc.

Cu toate acestea, ele nu dezvoltă nici o strategie de supraviețuire socială, nici o mentalitate de haită și continuă să fie vânători solitari. Astfel, pisicile nu sunt animale de „haită”, dar au capacitatea de a se adapta pentru a forma grupuri sociale.

Grupurile sociale de pisici funcționează mai bine acolo unde membri grupului sunt familiari

Acolo unde există grupuri sociale de pisici, acestea par să funcționeze bine doar atunci când membrii grupului sunt familiari și când nu există concurență pentru hrană sau alte resurse. Pisicile pot forma relații sociale puternice cu indivizi cunoscuți și, în special, între puii din același pui și între pui și mama lor.

Cu toate acestea, în coloniile de pisici sălbatice, pisicuțele pot fi adesea îngrijite (alăptate) de mai multe regine care alăptează, iar acest lucru în sine poate contribui la formarea legăturilor sociale la o vârstă fragedă.

Într-adevăr, pisicuțele pot încerca, de asemenea, să sugă de la regine care nu alăptează, ceea ce poate contribui, de asemenea, la formarea legăturilor sociale.

Pisici masculine și agresivitatea

Pisicile mascul nu fac parte în mod obișnuit din coloniile mici și tind să existe la periferie, cu teritorii mari care se pot suprapune peste mai multe grupuri de femele.

Agresivitatea nu este frecventă în cadrul coloniilor de femele – familiaritatea și relația de rudenie puternică dintre femele contribuie la reducerea la minimum a agresivității.

Agresivitatea apare cel mai frecvent atunci când puii masculi ajung la maturitate sexuală și sunt excluși din grup sau între masculi și femele atunci când masculul își „patrulează” teritoriul.

Pot fi, dar rareori agresivi față de femele, dacă nu sunt receptive sexual, vor fi adesea agresive față de masculii care se plimbă prea aproape.

Cu toate acestea, există și comportamente prietenoase între femele și masculi (cum ar fi alogomajul și comportamentul de „salut” (coada ridicată, adulmecarea nasului, frecarea capului), în special între femele și masculi, atunci când există o familiaritate considerabilă.

Forme de intercțiune între masculi

Masculii maturi interacționează în mod diferit, iar acest lucru se caracterizează, de 1obicei, prin interacțiune agonistică, evitare sau toleranță, și nu prin interacțiuni prietenoase.

Deoarece pisicile s-au dezvoltat în mare parte ca vânători solitari, fără a avea nevoie de interacțiuni sociale complexe, ele par să aibă o capacitate relativ limitată de semnalizare vizuală complexă, așa cum se întâmplă la multe alte animale care există în grupuri sociale.

Astfel, ele sunt mai puțin capabile să semnaleze altor pisici că se pot liniști, ceea ce înseamnă că, în situații de conflict, există o probabilitate mult mai mare de luptă, potrivit icatcare.org.