Categories: Lumea animalelor

Iguana verde, un dinozaur in miniatura

 Este un animal de companie exotic si atractiv, foarte apreciat. Admirata pentru culoare, marime si asemanarea cu preistoricul animal, aceasta reptila este usor de domesticit, usor de achizitionat si nu necesita cheltuieli mari pentru intretinere, asa cum arata www.animalutul.ro, www.animalutze.com si www.zoo.ro.Traieste in padurile tropicale, in zonele de joasa altitudine din apropierea surselor de apa, rauri sau iazuri. Este mai raspandita in America Centrala, de Sud si in Caraibe, dar habitatul se intinde pe o zona geografica mare, din Mexic, sudul Braziliei si Paraguai, pana in Insulele Caraibe si chiar Florida (SUA). In unele zone precum Belize este o specie pe cale de disparitie din cauza vanatului.Face parte din familia Iguanidae si este un animal diurn, adica este activ in timpul zilei si doarme noaptea. De culoarea verde deschis, la nastere, iguana capata, spre maturitate (2-3 ani), nuante de verde inchis pana la gri-verzui. Coloritul pielii ii permite sa se camufleze de pradatori. Are picioare puternice, degete lungi si gheare care ii permit sa se catere si sa se agate. Are pielea tare si o serie de solzi ascutiti de-a lungul spatelui si cozii. Masculul are mai multi solzi, o gusa si falci mai mari.Cantareste in medie 9-10 kg, la maturitate, si creste de obicei pana la 1,5 metri in lungime dar poate atinge si 2 metri. Aceste dimensiuni includ si coada care masoara aproape jumatate din lungimea totala a corpului. Coada, pe langa faptul ca este lunga, este si foarte ascutita fiind folosita ca mecanism de aparare. Daca este sectionata, aceasta se regenereaza, poate creste din nou. Iguana are o acuitate vizuala si un auz foarte dezvoltate. Este o buna inotatoare, pielea sa fiind rezistenta la apa dar si la rani sau cazaturi, astfel ca poate cadea de la inaltimi mari, de 12-15 m, fara sa pateasca nimic.Iguana verde se numara, potrivit surselor amintite, printre cele mai mari reptile ierbivore din natura, cu o speranta de viata de 10-15 ani in mediul natural si 15-20 de ani, in captivitate, daca este ingrijita corespunzator.In captivitate are nevoie de un mediu curat si sanatos, de o ingrijire speciala. Are nevoie de un adapost (terariu) spatios, atat in lungime, datorita cozii, cat si in inaltime pentru ca ii place sa se catere, astfel ca se recomanda ca adapostul sa fie decorat cu frunze si crengi (neaparat sterilizate). De altfel, toate recipientele pentru hrana, apa si accesoriile din cusca iguanei ar trebui curatate si igienizate.Fiind un animal „cu sange rece”, adica corpul ei nu produce caldura, are nevoie de o temperatura constanta, de aproximativ 25-30 de grade Celsius ziua si 20-25 de grade Celsius noaptea, de umiditatea ridicata, aproximativ 75-85%, dar si de o iluminare UV necesara pentru stimularea comportamentului natural, digestiei si mentinerii la un nivel normal a vitaminei D3.De asemenea, are nevoie de alimente proaspete: varza furajera, rucola, frunze de mustar. Iubeste sa aiba in dieta sa multe legume precum morcovi, pastarnac, varza de Bruxelles, conopida, telina sau castraveti, dar pot fi incluse in meniu si fructe ca: zmeura, capsune, pepene galben, banane, struguri sau cirese.Cele mai intalnite boli la iguana verde sunt cele metabolice, putrezirea gurii, paralizia, arsurile de piele si guta. Poate fi afectata de rani produse prin atingerea lampii de lumina din cusca, in incercarea de a fugi.Iguana se inmulteste prin oua. Devine matura sexual la varsta de 2-3 ani. In mediul natural, femela sapa o vizuina de aproape un metru adancime unde depune peste 30 de oua, dupa care le paraseste. Dupa aproximativ 8-10 saptamani puii ies din oua, dar supravietuiesc pana la varsta adulta numai 3 – 10 dintre ei, crescand fara ingrijirea parintilor.Pentru ca Iguana verde este o specie amenintata de distrugerea habitatului si de vanatoare, intrucat unele populatii bastinase din America de Sud o folosesc ca sursa de hrana, este important ca aceasta sa fie ingrijita astfel incat sa se poata perpetua.

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

3 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

4 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

5 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

6 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

7 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

8 ore ago

Parteneri