Imagini cutremurătoare din spatele groazei. ”Casa lui Patrocle” a făcut public un caz revoltător. Este puțin spus bătaue de joc la adresa animalelor. Imaginile nu mai au nevoie de nicio prezentare.
Un câine ce se afla într-o stare critică a fost salvat din Siret. Medicul veterinar n-a mai văzut până acum așa ceva, iar salvatorii spun că ”aceasta este imaginea ignoranței și a respectului pe care România o poartă animalelor, indiferență totală! Un sistem intrat în moarte clinică, care nici măcar resuscitat nu-și mai revine! Colaps! Haos! Junglă!”.
Câinele a fost salvat din Siret. Când a fost preluat și urcat în mașină, abia mai respira. Salvatorii întreabă unde sunt oamenii care au trecut pe lângă el până acum, pentru că nu a ajuns în această stare în două zile, ci în mult timp, în care a trăit printre case de oameni.
”Trăim într-un sistem bolnav. Sistemului nu-i pasă de animalele din România. Practic, sistemul nici nu există, ci doar un haos de instituții și autorități care se ciocnesc și duelează în competențe!” scriu cei de la ”Casa lui Patrocle”, pe Facebook.
”Trăim într-un sistem bolnav. Sistemului nu-i pasă de animalele din România. Practic, sistemul nici nu există, ci doar un haos de instituții și autorități care se ciocnesc și duelează în competențe!” scriu cei de la ”Casa lui Patrocle”, pe Facebook.
La o zi distanță după ce au găsit câinele, salvatorii au revenit cu un mesaj impresionant. Ei spun că acest câine „i-a terminat psihic, le-a pus capac”. ”El încă mai are lumină în ochi” ,scriu salvatorii.
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…