Lumea animalelor

Imagini emoționante cu un cățel loial! Patrupedul a refuzat să se miște de lângă stăpânul său

Imagini emoționante cu un cățel loial! Patrupedul a refuzat să se miște de lângă stăpânul său.

Patrupedul nu a vrut să se despartă de stăpânul său!

Pentru un câine pe nume Cesur, pierderea stăpânului l-a afectat extrem de mult. El îi fusese un însoţitor loial, după ce Mehmet a decedat într-un spital din apropierea locuinţei sale din Bursa, Turcia. Bărbatul a suferit în ultima perioadă a vieții, fiind paralizat.

„Din pricina paraliziei tatălui meu, cei doi au avut o legătură foarte strânsă. Când tatăl meu îşi trăia ultimele sale zile în spital, Cesur a încetat să mai mănânce, ”  a declarat Ali, fiul lui Mehmet, pentru The Dodo.

Când trupul neînsufleţit al lui Mehmet a fost adus din spital şi pregătit pentru înmormântare, câinele său credincios a rămas lângă el, refuzând să se mişte.

Cesur l-a condus, de asemenea, pe ultimul drum, pe tot parcursul procesiunii funerare.

„Nimeni nu l-a putut atinge până când tatăl meu nu a fost aşezat în mormânt şi îngropat”, a spus Ali.

În timpul ceremoniei de înmormântare, Cesur a stat lângă sicriul stăpânului său, ţinându-şi capul plecat.

Cesur a asistat şi la momentul în care sicriul cu trupul proprietarului său a fost acoperit cu pământ.

Imagini emoționante cu un cățel loial!

Recent Posts

10 cele mai ușor de îngrijit animale de companie

Dacă vă plac pisicile, știți că, deși au o fire independentă, majoritatea felinelor nu sunt…

22 de minute ago

Hernia ombilicală la pisică: simptome, cauze, diagnostic și tratament

Hernia ombilicală este o deschidere în peretele muscular unde se află ombilicul (buricul). Hernia permite…

10 ore ago

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. „Într-un oraș civilizat, pot fi și ei civilizați”

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. Defilarea organizată de Școala de Dresaj Pro Dog…

11 ore ago

Asociaţia Chinologică Română: va fi omologat provizoriu internaţional Ciobănescul Românesc Corb

 Ciobănescul Românesc Corb. Cristian Ștefănescu, președintele Asociației Chinologice Române, a anunțat vineri, în cadrul competiției…

12 ore ago

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Iubitorii de animale și politicienii atacă „Legea masacrului”

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Lângă rețeaua de autostrăzi care străbate…

13 ore ago

130 de animale aflate în situații de pericol au fost salvate în luna august, fiind întocmite peste 180 de dosare penale

În perioada 1 - 31 august 2024, polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au aplicat amenzi…

14 ore ago

Parteneri