Din cuprinsul articolului
Imagini SPECTACULOASE cu râsul carpatin. Oamenii își doresc tot timpul să afle noutăți din lumea frumoasă a animalelor, iar specialiștii de la Fundația Conservation Carpathia vin cu noutăți. Au monitorizat un râs carpatin timp de 3 ani și au făcut publice imagini spectaculoase cu acest mamifer extrem de discret.
Fundația Conservation Carpathia au monitorizat cea mai mare felină sălbatică a Europei, într-o zonă pilot de 1200 kmp. din estul Munților Făgăraș, Piatra Craiului și Munții Leaota.Monitorizarea a fost făcută cu ajutorul camerelor foto cu senzor de mișcare și își propune evaluarea stării de conservare și menținerea unei populații viabile de râși, precum și crearea unui model de monitorizare a faunei sălbatice la nivel național.
Cercetarea poate fi accesată AICI.
Cuvântul râs este de origine slavă și nu are nicio legătură cu verbul „a râde”. Râsul mai este denumit și lynx.
Există patru specii de râs, răspândite în diferite zone ale globului. Lynx lynx adică râsul carpatin sau eurasiatic prezent în Alpi și Carpați în Europa, dar și în Asia (Rusia, China, Turcia), Lynxul canadian sau polar prezent în Canada, Nordul Americii de Nord, Lynx rufus, adică râsul roșu din SUA și sudul Canadei și Lynx pardinus.
Această ultimă specie, cunoscută și ca linxul iberic, este ameințată serios cu dispariția populația fiind sub 100 de exemplare.
Înainte de a trata pielea uscată a câinelui dumneavoastră, trebuie să determinați cauza principală. Dacă…
Un tânăr de 17 ani din comuna Petreștii de Jos, județul Cluj, a fost reținut…
Într-un caz neobișnuit, două pisici au fost internate la Spitalul Veterinar Universitar de Urgență din…
Polițiștii din județul Hunedoara au oprit recent un transport ilicit de câini și pisici care…
Într-una dintre cele mai cunoscute reclame Alpo din anii '80, actorul Lorne Greene proclama: „Danny…
Importanța pe care o acordăm momentului în care privim în ochii cuiva sau a ceva…