Imagini surprinzătoare din timpul unei întâlniri dintre lupi și urși într-o pădure din Brașov!
Reprezentanții Regiei Pădurilor Kronstadt au publicat imagini surprinzătoare din munții României!
Într-o postare de pe pagina oficială de Facebook, intitulată ”urșii dansează cu lupii”, Regia Pădurilor Kronstadt explică fenomenul uimitor din timpul unei întâlniri dintre două specii de animale sălbatice, considerate rivale:
”Dansând cu lupii… în Pădurile Brașovului. La lăsarea serii, Pădurile Brașovului se animă, iar camerele de monitorizare pe care le avem instalate în fondul forestier surprind viața sălbatică din jurul orașului. Sunt două specii care nu se prea tolerează, dar evită pe cât posibil să se atace direct, pentru că nici unul dintre „combatanți” nu vrea să riște rănirea, fie ea și ușoară. Așa că, de multe ori, o întâlnire între urși și lupi seamănă cu un dans, în care fiecare încearcă să-l intimideze pe celălalt și nu este dispus să se retragă. În disputele urs-lup, de cele mai multe ori urșii sunt singuri, pentru că așa vor ei. Chiar și când are o haită de lupi în preajmă, un urs nu uită că trebuie să își „regleze conturile” cu un alt urs”, au declarat reprezentanții pe pagina oficială de Facebook.
De această dată, natura s-a dovedit a fi prietenoasă, iar întâlnirea dintre animale nu a fost una violentă.
În anul 2020, în pădurile Brașovului sunt:
– 85 exemplare de urs,
– 22 exemplare de lup,
– 13 exemplare de râs,
– 9 exemplare de pisică sălbatică.
În fața unei întâlniri cu un câine fără stăpân, ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția…
Schema de vaccinare.Vaccinarea câinilor și pisicilor este esențială pentru menținerea sănătății lor și pentru prevenirea…
Ați auzit vreodată că animalele de companie și stăpânii lor sunt la fel? Cu siguranță…
Atenție, atenție! Acum nu mai trebuie să te definești ca o „persoană iubitoare de pisică”…
În județul Buzău, un tânăr de 21 de ani din comuna Săgeata a fost reținut…
Un câine este cu siguranță cel mai bun prieten al omului. Este iubitor, amuzant și…