Din cuprinsul articolului
Impresionant! Doar așa îți poți învăța câinele să meargă pe stradă. Metoda este garantatăImpresionant! Pe stradă, exietă mulţi stimuli olfactivi, vizuali și auditivi. O mulţime de informații pentru câinele vostru! Specialiștii spun că primele ieșiri cu animalul de companie afară vor fi de explorare şi veți vedea că, în câteva zile, va fi din ce în ce mai în largul lui datorită plimbărilor frecvente.Anumiţi câini, mai ales puii, vor gusta totul ca să încerce gustul: este faza orală. Lăsaţi-I să-şi facă descoperirile, scoateţi-i din gură ce vi se pare periculos (bucăţi de sticlă), dar, deseori, căţeluşii iau ceva în gură, mestecă puţin, apoi scuipă! Dacă vă repeziţi neîncetat să-i scoateţi ce a apucat, se va grăbi să înghită chiar şi ce ar putea fi periculos; veţi da importanţă obiectelor car se află pe stradă şi plimbările voastre nu vor mai fi o plăcere. Anumitor câini, precum cei din rasa Retriever, le place să se plimbe cu un obiect găsit, lăsaţi-vă câinele să-şi facă alegerile când nu este prea supărător pentru voi şi, nici periculos şi dacă nu este posesiv cu acest obiect față de alți câini sau de oameni.
Mersul pe trotuar
Trebuie să vă învăţaţi câinele să nu meargă pe şosea şi să rămână pe trotuar. Puteţi începe acest dresaj cu o lesă de 5 metri. Mai întâi trebuie să creaţi un scenariu, mergând pe o stradă fără circulaţie; de îndată ce câinele vostru se pregăteşte să pună o labă pe şosea, îi arătaţi printr-un „Hei, hei” că nu sunteţi de acord cu această hotărâre. Felicitaţi-i imediat ce revine pe trotuar.Când vă întâlniţi cu alţi câini în lesă, observaţi-l pe proprietar; dacă acesta îşi leagă câinele sau îşi petrece de trei ori lesa pe mână, întrebaţi-l dacă patrupedul este sociabil cu cei din specia lui. Nu va forțați câinele să participe la astfel de întâlniri, lăsați-i libertatea de a alege. Această întâlnire trebuie să țină numai cât se fac prezentările pentru că animalul vostru să învețe și să înțeleagă că, atunci când este în lesă, are loc doar un salut.Nu lăsați câinele să interacționeze prea mult timp, căci lesa îi împiedică și îi jenează comunicarea.Traversarea străziiNu-i cereți câinelui să se așeze la fiecare trecere. Învățați-l numai comanda ”AȘTEAPTĂ” ca să traverseze odată cu voi.Ce trebuie să faceți dacă prietenul vostru canin scapă în stradă? Trebuie să-l învățați și comanda ”STAI”, comandă ce s-a dovedit extrem de eficientă.Încă un aspect important este momenttul când patrupedul se ascunde în spatele picioarelor dvs. când un necunoscut swe apropie de el ca s-l mângâie, sau să nu credeți că este din cauza vârstei, . În mometul acela, câinele vostru se află într-o atitudine de evitare, comportament ce în timp se poate transforma în timp în amenințare, chiar agresivitate, ca să-i țină la distanță pe cei ce-l supără.Nu vă forțați câinele să se lase mângâiat, veți agrava situația. Timpul nu va rezolva nimic. În acest caz ar fi bine să apelați la un specialist. Ținerea în lesă de către altă persoanăÎn timpul anumitor cursuri de edieduie sau plimbări cu scop educativ, i se poate cere frecărui proprietar să facă schimb de câini în lesă cu aliţi proprietari. Este dn exerciţiu care trebuie să fie prezent în viaţa câinelui. Câinii din adăposturi reuşesc cu brio! Dacă, spre exemplu, cădeţi pe stradă, puteţi avea nevoie ca un necunoscut să vă ţină câinele, cât timp vi se acordă primul ajutor. Câinele vă poate scăpa din mâini din neatenţie şi un trecător vă poate ajuta ţinând lesa. în caz de spitalizare la veterinar, câinele vostru trebuie să accepte să fie plimbat de asistenţii veterinari.Dacă aveţi nevoie de serviciile unei alte persoane, trebuie ca acesta să poată fi în stare să-i pună lesa câineliebuie în lipsa voastră şi ca acesta să accepte să-l urmeze.O bună familiarizare cu oamenii ajută formarea acestei deprinderi. Câinele vostru nu trebuie să vadă necunoscuții ca pe un pericol, ci ca pe un motiv de bucurie.