Oficialitățile din Costa Rica au anunțat că au de gând să interzică prin lege grădinile zoologice. Astfel, animalele aflate în captivitate vor fi trimise în mediul lor natural. Anunțul a fost făcut de Rene Castro, ministrul mediului din Costa Rica.„Bunica mea avea un papagal. Într-o zi l-am dus în grădină, iar pe deasupra a trecut un stol de papagali sălbatici. Al bunicii a zburat cu ei. Am fost destul de mirat, credeam că am avut grijă de el destul de bine. Nu-i lipsea nimic, îi dădeam de mâncare, eram afectuos cu el, dar când a avut ocazia să fie cu adevărat liber a plecat”, a povestit ministrul respectiv de ce vrea să ia această decizie. În schimb, reprezentanții grădinilor zoologice au spus că măsura aceasta nu va ajuta animalele, pentru că ele nu se vor adapta în libertate. În Costa Rica mai sunt interzise vânătoarea și circul cu animale. (A.C)