Lumea animalelor

În curând, începe campania de sterilizare gratuită a pisicilor de rasă comună, fără deținător, în Capitală. Care sunt locațiile în care va ajunge

Mai este puțin până când va începe campania de sterilizare gratuită a pisicilor de rasă comună, fără deținător din București, organizată de Primăria Municipiului București, prin Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA).

Aceasta este o campanie prin care vor fi sterilizate doar pisicile fără stăpân, aflate pe stradă. Ele vor fi capturate de personalul clinicii Sache Vet Clinic, în cadrul căreia vor fi sterilizate pisicile, cât și de orice cetățean al Bucureștiului care dorește să își aducă contribuția la prevenirea înmulțirii necontrolate a acestora.

Oamenii sunt așteptați să vină în număr cât mai mare cu scopul de a preveni această înmulțire haotică, care poate produce efecte negative majore locuitorilor Bucureștiului.

Mâine este prima zi a campaniei

Prima perioadă de desfășurare este cuprinsă între 20-23 octombrie 2022 și 27-30 octombrie 2022. Sterilizarea animăluțelor blănoase se va efectua în cadrul clinicii veterinare mobile Sache Vet Clinic, care va ajunge în toate sectoarele Capitalei. Prima locație în care se va desfășura campania de sterilizare gratuită a pisicilor de rasă comună, fără deținător, va fi în sectorul 2, în zona Parcul Circului, lângă Circul Metropolitan București, în perioada sus menționată.

Intervalul orar în care pisicuțele pot fi aduse la sterilizat este 10:00-15:00, în baza unei programări efectuate la numărul de telefon 0751.596.199, de luni până vineri, de la ora 10:00 la ora 18:00.

Vârsta minimă pentru sterilizare este de 6 luni la femele și de 10 luni la masculi

Operațiile se vor desfășura doar în condiții meteo care să le ofere siguranță animalelor, întrucât după sterilizare felinele vor fi repuse în teritoriu. De-a lungul iernii nu se vor realiza sterilizări, acestea urmând a fi reluate în momentul în care vremea va fi potrivită pentru acestea.

Campania de sterilizare este posibilă în cadrul unui proiect de bugetare participativă, votat de cetățeni și declarat câștigător, având un buget de 500.000 lei TVA inclus.

 

 

Recent Posts

10 cele mai ușor de îngrijit animale de companie

Dacă vă plac pisicile, știți că, deși au o fire independentă, majoritatea felinelor nu sunt…

22 de minute ago

Hernia ombilicală la pisică: simptome, cauze, diagnostic și tratament

Hernia ombilicală este o deschidere în peretele muscular unde se află ombilicul (buricul). Hernia permite…

10 ore ago

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. „Într-un oraș civilizat, pot fi și ei civilizați”

Oradea: defilare cu câini în centrul orașului. Defilarea organizată de Școala de Dresaj Pro Dog…

11 ore ago

Asociaţia Chinologică Română: va fi omologat provizoriu internaţional Ciobănescul Românesc Corb

 Ciobănescul Românesc Corb. Cristian Ștefănescu, președintele Asociației Chinologice Române, a anunțat vineri, în cadrul competiției…

12 ore ago

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Iubitorii de animale și politicienii atacă „Legea masacrului”

Furie în Turcia: „Luați-vă mâinile de pe animalele noastre”. Lângă rețeaua de autostrăzi care străbate…

13 ore ago

130 de animale aflate în situații de pericol au fost salvate în luna august, fiind întocmite peste 180 de dosare penale

În perioada 1 - 31 august 2024, polițiștii structurilor pentru protecția animalelor au aplicat amenzi…

14 ore ago

Parteneri