Lumea animalelor

În Luduș a fost deschis un adăpost pentru câinii fără stăpân

În Luduș fost deschis un adăpost pentru câinii fără stăpân în urma unei investiții de peste 70.000 lei. Banii au fost dați de la bugetul local și au fost utilizați pentru studiul de impact asupra mediului, dirigenția de șantier, proiectare și execuție.

Amenajarea dispune de adăposturi pentru câini, sală pentru tratament și punct chirurgical pentru câini, vestiar și grup social pentru personal.

„Am creat condiții bune pentru adăpostirea câinilor aduși prin strădania angajaților de la „Direcția Investiții. Transport. Zone Verzi” (DITZV) condusă de Liviu Popa. Deși Legea 205/2004, privind protecția animalelor, Ordonanța de Urgență a Guvernului 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân și altele din domeniu ne permite eutanasierea, noi nu suntem adepții acestei măsuri, ci milităm pentru apărarea câinilor fără stăpân”, a declarat Marius Dudilă, administratorul public al orașului Luduș.

Regulament privind gestionarea câinilor fără stăpân din orașul Luduș

 ”Am propus acest Regulament de protecție și gestionare a câinilor fără stăpân conform principiilor europene de protejare a animalelor, precum și atribuțiile privind gestionarea câinilor fără stăpân, concomitent cu protecția cetățenilor orașului”, a menționat primarul Cristian Moldovan.

După intrarea în funcțiune a adăpostului de câini, Marius Dudilă a luat legătura cu Asociația TAC.Social din Cluj-Napoca, aceasta fiind prima organizație românească de medicină veterinară socială și advocacy pentru animalele de companie, stabilind pentru zilele de 29 – 30 mai desfășurarea unei campanii de sterilizare.

Echipa din care au făcut parte medici veterinari, studenți în ultimul an și voluntari iubitori de animale a venit de la Cluj-Napoca pregătită cu tot ceea ce este necesar, materialele fiind asigurate de sponsorul elvețian Susy Utzinger Stiftung fur Tierschutz (SUST), una din cele mai mari organizații de protecție a animalelor din lume.

În cele două zile au fost operate aproximativ 60 de pisici și câini, „chiriașe” ale adăpostului, dar și din cele aduse de deținătorii din oraș.

 ”O nouă acțiune va avea loc în funcție de solicitările făcute, probabil în această vară. Pentru deținătorii de animale totul a fost gratuit în condițiile în care o operație de sterilizare făcută în oraș costă în jur de 150 de lei. Menționez că sterilizarea câinilor care nu au pedigree este obligatorie prin prevederile legale”, a declarat Marius Dudilă, care nu a uitat să mulțumească echipei conduse de dr. Raluca Ionaș, precum și dr. Anca Georgescu, co-fondatoarea TAC.Social Cluj-Napoca.

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

6 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

7 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

8 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

9 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

10 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

11 ore ago

Parteneri