Un barbat a fost ranit de un leu care a scapat din Parcul National Nairobi si s-a plimbat pe o artera extrem de aglomerata din capitala Kenyei, la o ora de varf, au anuntat reprezentanti ai Serviciului pentru protectia faunei salbatice din aceasta tara (KWS), citati de AFP.Este deja cel putin a treia oara in aceasta luna cand un leu scapa din acest parc de 117 kilometri patrati, situat la mai putin de 7 kilometri de zgarie-norii din centrul capitalei Nairobi, o metropola in care traiesc peste 3 milioane de locuitori.Barbatul, in varsta de 63 de ani, a fost zgariat de leul care a inceput sa se agite din cauza interesului manifestat de soferi. Barbatul a fost internat in spital si, din fericire, starea sa de sanatate nu ridica probleme.”Oamenii claxonau, isi faceau selfie-uri cu animalul, iar acesta inceput sa se agite”, a povestit Paul Udoto, purtator de cuvant al KWS. La scurt timp dupa aceea, leul a revenit in parc, sub supravegherea responsabililor.Un videoclip postat pe retelele de socializare il arata pe leu plimbandu-se pe Mombasa Road, un bulevard larg, mereu aglomerat, considerat una dintre principalele artere din Nairobi, in timp ce soferii claxoneaza, iar privitorii se uita din spatele gardurilor si portilor.https://www.youtube.com/watch?v=q6pAvQ99zwELa mijlocul lunii februarie, doua leoaice au scapat din parc si au petrecut o zi intreaga pe strazile din Kibera, cartierul cel mai populat din capitala kenyana.In urma cu cateva zile, alti lei au fost reperati in oras.