Sanatate & Dresaj

În zilele cu soare animalele de companie pot face insolație

În zilele cu soare animalele de companie pot face insolație. Suferim de căldură și noi, oamenii, și prietenii noștri blănoși, pisicile și câinii de companie, iar pericolul cel mai mare vine de la riscul de insolație sau hipertermie (temperatura corporală crește incontrolabil).

Rasele de câini care au un risc mai mare de a dezvolta insolație

Potrivit informațiilor oferite de către specialiștii PURINA®, rasele de câini care au un risc mai mare de a dezvolta insolație sunt rasele de câini cu fața scurtă, cum ar fi boxeri, buldogi, mopși și pechinezi, respectiv câini cu blană stufoasă (cum ar fi Husky sau Newfoundland), dar până la urmă toate rasele de câini pot suferi de epuizare termică dacă sunt expuși la căldură sau soare prea mult.

La rândul lor, cele mai vulnerabile la căldură sunt pisicile cu bot turtit, respectiv cele cu blana lungă și groasă.

Hipertermia la pisici și câini poate apărea din cauza caniculei

Nu doar expunerea la soare este periculoasă, ci și cea la căldură excesivă, care poate provoca hipertermie. Spre deosebire de om, pisicile și câini nu transpiră, deci nu se pot răcori ca noi. Pisicile se ling, de exemplu, pentru a produce efectul de răcorire atunci când saliva se evaporă.

Dar care sunt condițiile în care câinii și pisicile fac insolație sau hipertermie? Expunerea directă la soare sau la căldura excesivă, umiditatea excesivă, lipsa de apă de băut, la care se adaugă condiții precum obezitate sau exercițiu fizic intens, boli sau vârsta.

Simptomele comune, pentru câini și pisici, sunt gâfâit sever, salivare excesivă, vărsături, diaree, și de aici deja stăpânii de animale de companie trebuie să ia măsuri urgente pentru a-și salva companionul.

 

Măsuri de prevenție pentru evitarea insolației și hipertermiei la animalele de companie

Printre cele mai simple măsuri atât de prevenție, cât și de salvare sunt utilizarea unui ventilator sau chiar a unor rezerve de frig (atenție la hipotermie), disponibilitatea apei de băut în cantități suficiente.

Hidratarea pisicii

De exemplu, o pisică adultă consumă între 200 și 300 ml de apă pe zi (în funcție de talie), la fel ca un câine de talie mică.

Un câine de talie medie are nevoie de până la 1,5 litri de apă zilnic, iar un câine de talie mare chiar și 3 litri.

 

Un factor care scade rezistența animalelor de companie la hipertermie îl constituie hrana necorespunzătoare sau în cantități excesive. Obezitatea afectează animalele în baza aceluiași principiu ca pe oameni. De aceea, mai ales vara, este foarte important cum ne hrănim căinii și pisicile astfel încât să facă față temperaturilor ridicate.

În cazul în care se dorește petrecerea vacanței alături de animalele de companie, trebuie să se țină cont de următoarele sfaturi: să aibă făcute tratamentul împotriva puricilor, căpușelor și viermișorilor, să aibă toate vaccinurile la zi, să fie actualizate datele de contact de pe microchip, să fie hrănite și să bea suficientă apă cu câteva ore înainte de a pleca de acasă, să meargă la toaletă, să fie într-o cușcă de deplasare, să se facă pauze pe drum pentru hidratare și să se asigure că locația de vacanță este pet friendly.

Recent Posts

Zece lucruri interesante pe care nu le știi despre câinele tău!

Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…

16 ore ago

Proiect de lege: sterilizarea obligatorie tuturor pisicilor

Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…

18 ore ago

Ai animale de companie și locuiești la bloc? Trebuie să faci acest lucru sau riști o amendă usturătoare

Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…

19 ore ago

Capela câinilor: biserica simbol al iubirii necondiționate față de animale

Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…

20 de ore ago

Japonezii se roagă pentru câinii-roboți

În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…

21 de ore ago

Descoperire uimitoare în arheologie: mumia unui pui de pisică cu dinți-sabie

Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…

2 zile ago

Parteneri