Incendiile din Australia, cea mai gravă catastrofă pentru faună din istoria modernă!
Anul 2019-2020 a fost o adevărată catastrofă pentru fauna din Australia!
Incendiile de vegetaţie din Australia, care se produc în fiecare an la sfârşitul verii australe, dar care au fost deosebit de virulente şi au durat mai multe luni în perioada 2019-2020, au devastat 115.000 de kilometri pătraţi, şi au făcut 30 de victime omeneşti.
Un studiu precedent, publicat în ianuarie, estima la 1 miliard numărul animalelor ucise în zonele cele mai grav afectate de incendii, în statele australiene Victoria şi New South Wales.
Potrivit unui nou studiu citat de AFP, și preluat de AGERPRES, anul 2019-2020 fost unul catastrofal pentru fauna din Australia. Estimările specialiștilor spun că aproximativ trei miliarde de animale și-au pierdut viața sau au fost strămutate din cauza incendiilor de vegetație.
Soarta exemplarelor de koala a emoţionat opinia publică, dar o anchetă a guvernului australian a citat, recent, alte 100 de specii de animale şi plante endemice ameninţate cu dispariţia care şi-au pierdut mai mult de jumătate din habitatele lor în urma acestor incendii de vegetaţie.
Acest studiu de amploare, realizat de cercetători de la mai multe universităţi australiene, avansează teoria potrivit căreia 143 de milioane de mamifere au fost afectate de această criză, între care 2,46 miliarde de reptile, 180 de milioane de păsări şi 51 de milioane de broaşte.
„E greu să găseşti alte evenimente, în alte zone ale lumii, în memoria omenirii, care să fi ucis sau strămutat atât de multe animale. Este una dintre cele mai grave catastrofe pentru faună din istoria modernă”, a declarat Dermot O’Gorman, directorul general al filialei australiene a World Wide Fund for Nature (WWF).
Studiul nu precizează numărul exact al animalelor ucise, dar perspectivele pentru exemplarele care au scăpat din calea flăcărilor „nu sunt probabil prea grozave” din cauza penuriei de hrană, de adăposturi şi de protecţie în faţa prădătorilor lor, a explicat Chris Dickman, unul dintre autorii cercetării.
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…
Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…
Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…
Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…