Din cuprinsul articolului
Închis într-o cușcă toată viața, un cățel se bucură pentru prima dată de libertate!
Pe nume Liszka, o cățelușă din Polonia fost închisă toată viața într-o cușcă din metal, fără să se poate bucura de o viață normală, exact așa cum merită. Spre norocul ei, cei de la Polonia de OTOZ Animals, au decis să îi schimbe viața. Din păcate, picioarele căţeluşei s-au deformat din cauza lunilor de închisoare pe care le-a îndurat, fiind nevoie urgentă de un program îndelungat de recuperare.
Grupul care are ca activitate principală salvarea şi asigurarea bunăstării animalelor a declarat că, atunci când voluntarii au văzut-o prima dată, stătea închisă în cuşca ei, înconjurată de mizerie şi aşteptându-şi sfârşitul.
„OTOZ Animals” mai salvaseră un alt câine de pe proprietatea cruzilor stăpâni ai Liszkăi, dar când s-au întors să o ia şi pe Liszka, bărbatul era atât de agresiv, încât voluntarii au fost nevoiţi să cheme poliţia. S-a deschis o anchetă şi cei care se fac vinovaţi vor răspunde în faţa legii.
Este încă speriată şi timidă cu oamenii, dar face progrese şi există speranţă.
De asemenea, a fost înscrisă într-un program de reabilitare fizică şi primeşte masaje regulate pentru relaxarea muşchilor picioarelor. Dar poate cea mai bună veste este aceea că şi-a găsit o casă pentru totdeauna!
În ciuda problemelor fizice, adoră să fie în centrul atenţiei bucurându-se de libertatea pe care o are pentru a alerga şi a se juca în aer liber.
Acum, o familie va avea grijă de ea şi îi va oferi iubirea pe care în mod clar o merită.
Într-un videoclip publicat după salvarea sa, Liszka se bucură de noua ei viaţă în libertate. Ea iese din căsuţă, adulmecând iarba şi interacţionează fericită cu salvatorul ei.
Cât de bine cunoști limbajul pisicilor? Află ce încearcă să îți spună blănoșii prin poziția…
Toți cei care avem pisici știm că sunt creaturi exigente, dar și pretențioase. Și e…
Hrana este unul dintre cei mai importanți factori din viața unui câine. Îi dă energie,…
Vești bune pentru iubitorii de animale! De la 1 noiembrie, Veranda Mall a deschis ușile…
Câinii iubesc necondiționat și cel mai adesea își exprimă dragostea în următoarele zece moduri. Câinii…
Când vine vorba de animalele de companie în apartament, mărimea contează. Lăbuțele uriașe și labele…