INCREDIBIL! Startup-ul Megvii lucrează cu guvernul chinez la dezvoltarea de software, un sistem de programe pentru calculatoare, pentru sisteme de recunoaştere facială, iar recent a luat decizia de a extinde această tehnologie şi la animale. Noul program este antrenat să recunoască patrupezii în funcţie de amprenta nasului lor, care este unică, exact la fel ca amprentele degetelor oamenilor.Folosind aplicaţia Megvii, un utilizator îşi poate înregistra câinele prin scanarea nasului acestuia cu ajutorul camerei foto a telefonului. Procesul este similar cu cel de înregistrare a unei amprente pentru deblocarea biometrică, aplicaţia cerându-i proprietarului câinelui să realizeze fotografii ale nasului acestuia din diferite unghiuri.Aplicația Megvii dă randament mai mare de 90%. Până acum a reunit 15.000 de animale pierdute cu stăpânii lor, notează The Verge.Recunoaşterea facială pentru animale a devenit din ce în ce mai utilizată în ultimii ani, în special în rezervaţiile naturale. În America, o aplicaţie similară foloseşte la rândul ei tehnologie de recunoaştere facială pentru localizarea pisicilor şi câinilor dispăruţi.Compania chineză spune însă că aplicaţia sa nu se va limita doar la găsirea animalelor de companie pierdute. Codul va fi utilizat și pentru monitorizarea stăpânilor care nu au grijă de animalele lor de companie, aceştia putând fi amendaţi în cazul în care nu strâng după acestea sau le plimbă fără lesă în spaţii publice.C