Din cuprinsul articolului
Tragedia oilor din portul Midia prins autoritățile nepregătite! De ce a fost întârziată operațiunea de salvare a celor aproximativ 15.000 de oi de pe nava scufundată în portul Midia? Cine este responsabil? Ale cui sunt oile? Acestea sunt problemele cu care s-au confruntat salvatorii.Tragedia oilor din portul Midia a prins autoritățile nepregătite! Autoritățile au reușit să salveze doar 230 de oi din cele peste 14.000 aflate pe vasul care s-a scufundat parțial duminică în portul Midia, după ce au făcut două noi breşe de acces în corpul navei trans-animaliere Quenn Hind.
„Problema este că inițial nimeni nu a știut care e procedura. Noi am crezut că animalele se vor întoarce la fermierii care le-au exportat, dar ei nu mai sunt proprietarii legali, ci persoanele care le-au importat. Apoi, ni s-a spus că s-ar putea ca nici aceia, pentru că nava a fost abandonată de marinari și atunci oile s-ar putea să ajungă în proprietatea statului român. Deci a fost o încurcătură”, spus pentru „Europa Liberă” Ion Holban, de la Animals International, organizație care a participat la salvarea oilor.Altă problemă a fost obținerea aprobărilor asigurătorului și proprietarului navei pentru tăierea acesteia.Citește mai mult…
Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…
Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…
Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…
Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…
Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…
Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…