Sari la conținut
Home » Inedit: Campionatul Mondial de melci viteză

Inedit: Campionatul Mondial de melci viteză

Pentru locuitorii localităţii Congham, din Norfolk (Marea Britanie), a devenit o obişnuinţă, în ultimii 40 de ani, ca în cea de-a doua jumătate a lunii iulie să asiste la Campionatul Mondial de melci viteză. Pare o contradicţie în termeni, dar lucrurile sunt luate în serios de organizatori şi spectatori. Bineînţeles, fiind vorba de Albion, nu puteau lipsi pariurile. Cei mai inspiraţi jucători pot câştiga sume serioase dacă mizează pe melcul câştigător.Cursa are loc pe o distanţă de 33 de centimetri, iar în acest an, câştigătorul a trecut linia de finish după 2 minute şi 47 de secunde. Recordul competiţiei îi aparţine unui melc ce a încheiat cursa, în 1995, după 2 minute şi 20 de secunde. (Andrei Călin)

Etichete: