Categories: Lumea animalelor

Informație pentru stăpânii de câini. Ce trebuie neapărat să știe

Câinii nu sunt doar însoțitori adorabili, lângă care ne-am obișnuit să trăim, să dormim, să mergem în vacanțe. Dacă v-ați întrebat vreodată cum vă pot îmbunătăți viața, știința are câteva răspunsuri surprinzătoare. De la stimularea stării de spirit până la menținerea activă, cel mai bun prieten al omului are un mod unic de a ne influența viața.

De altfel, experți în comportamentul animalelor și psihologi de la universitățile Lincoln și Sao Paulo au demonstrat că prietenul cel mai bun al omului, câinele, poate forma reprezentări abstracte mentale ale stărilor emoționale umane.

Șaptesprezece câini nedresați, din Marea Britanie și Portugalia au fost puși să vadă imagini și să asculte sunete caracteristice pentru persoane fericite sau supărate sau câini prietenoși ori agresivi.

Câinii au fost puși să asculte chemarea „vino aici”, în limba portugheză, atât pe un ton prietenos cât și nervos, dar și sunete ce reprezentau lătratul unor câini prietenoși și agresivi.

Studiul arată că un câine are abilitatea de a integra două surse diferite de informații senzoriale într-o percepție coerentă a emoției atât la oameni cât și la câini. Acest lucru înseamnă că un câine are un sistem propriu de clasificare a stărilor emoționale.

Iată cele zece moduri în care câinii ne pot îmbunătăți sănătatea mintală, potrivit Whatcanmydogeat.

 

Reduce stresul

Mângâierea unui câine te poate ajuta să te relaxezi. Cercetările arată că acest obicei banal  poate scădea nivelul de cortizol, hormonul stresului.  Doar câteva minute de mângâiere a câinelui te pot face să te simți mult mai calm.

 

Crește activitatea fizică

Un câine înseamnă plimbări regulate și timp de joacă, sau, altfel spus, mai multă mișcare.  Mișcarea eliberează acele endorfine care îți fac bine și ajută la ținerea la distanță a anxietății. În plus, este mult mai distractiv decât să mergi la sală!

 

Interacțiune socială

A-ți plimba câinele este ca și cum ai avea un ”magnet” social. Așa puteți intra în vorbă cu alți proprietari de câini, ajutându-vă să vă faceți noi prieteni și să vă simțiți mai puțin singur. Câinii pot fi o sursă excelentă de socializare pentru introvertiți.

 

Compania ideală

Câinii sunt mereu alături de tine, oferindu-ți dragoste necondiționată. Indiferent dacă ai o zi proastă sau ai nevoie doar de o îmbrățișare, compania lor face totul mai bine și ține la distanță singurătatea.

 

Ameliorarea stării de spirit

Petrecerea timpului alături de câini poate crește nivelul de serotonină și dopamină, substanțele chimice care te fac să te simți fericit. Îmbunătățește starea de spirit și ține depresia departe.

 

Respectarea unei rutine

Câinii au nevoie de un program regulat pentru hrănire, plimbări și timp de joacă, ceea ce vă ajută să respectați o rutină. Aceasta poate fi utilă în special dacă aveți de-a face cu probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia sau anxietatea.

 

Atingerea scopului

Îngrijirea unui câine oferă un sentiment de responsabilitate și de atingere a scopului. Când câinele se bazează pe tine, poate crește stima de sine și îți poate oferi un motiv să te ridici din pat în fiecare zi.

 

Confort și sprijin emoțional

Câinii pot simți când ești deprimat. Prezența lor oferă confort și sprijin emoțional, ajutându-te să te simți mai puțin singur.

 

Reducerea anxietății

Un câine te poate face să depășești situațiile sociale mai puțin plăcute. Câinii oferă un sentiment de siguranță și pot ajuta la atenuarea anxietății sociale, facilitând interacțiunea cu ceilalți.

Recent Posts

Zece lucruri interesante pe care nu le știi despre câinele tău!

Te-ai întrebat vreodată ce gândește câinele tău? Ce ți-ar spune dacă ar putea vorbi? Să…

12 ore ago

Proiect de lege: sterilizarea obligatorie tuturor pisicilor

Proiect de lege: Sterilizarea obligatorie pentru pisici de rasă comună, cu sau fără stăpân. Această…

14 ore ago

Ai animale de companie și locuiești la bloc? Trebuie să faci acest lucru sau riști o amendă usturătoare

Ai animale de companie și locuiești la bloc? Legislația privind animalele de companie în apartamente…

15 ore ago

Capela câinilor: biserica simbol al iubirii necondiționate față de animale

Stephen Huneck, un artist american pasionat de câini și de sculptură, a creat un loc…

16 ore ago

Japonezii se roagă pentru câinii-roboți

În Japonia, relația specială dintre oameni și câinii robotici evidențiază o tendință unică, rezultată atât…

17 ore ago

Descoperire uimitoare în arheologie: mumia unui pui de pisică cu dinți-sabie

Un pui mumificat din era glaciară din Siberia este prima mumie cunoscută a unei pisici…

2 zile ago

Parteneri