Categories: Lumea animalelor

ÎNSPĂIMÂNTĂTOR! Nimeni NU se aștepta la asta. Era prins în apa înghețată, însă ce au descoperit apoi despre animal i-a îngrozit

ÎNSPĂIMÂNTĂTOR! Mai mulți muncitori din Estonia care lucrau la un baraj au văzut un „câine” prins în apa înghețată, s-au grăbit să îl salveze, însă ce au descoperit apoi despre animal i-a înspăimântat.Bărbaţii lucrau la barajul Sindi de pe râul Parnu, când au văzut animalul prins în apa îngheţată. Și-au croit repede o potecă prin gheaţă pentru a ajunge la el, apoi l-au dus la o clinică veterinară. Spre surprinderea lor, veterinarii i-au anunțat că animalul salvat de ei era de fapt un lup.Potrivit Uniunii estoniene pentru protecţia animalelor (EUPA), lupul avea tensiunea arterială scăzută când a ajuns la veterinar, ceea ce ar explica docilitarea sa atunci când muncitorii l-au dus în maşină pentru a-l încălzi.Rando Kartsepp, unul dintre bărbații care s-a preocupat de salvarea lupului care a fost confundat cu un câine, a povestit: „A fost calm, mi-a adormit pe picioare. Când am vrut să le întind, el și-a ridicat pentru o clipă capul.”

Recent Posts

Marley, pisica anului 2024. Sprijinul emoțional al fameilor traficate: „este un exemplu minunat al puterii iubirii”

Marley, pisica anului 2024,  despre care se spune că  are „darul incredibil al empatiei” ajută…

6 ore ago

Picki, îngerul salvator care și-a salvat stăpânul cu deficiențe de auz în urma potopului din Galați

Povestea lui Ionuț din județul Galați, salvat din calea viiturilor de cățelul său Picki, este…

7 ore ago

Misiune deosebită pompierilor: cățel salvat de sub dărmături într-o zonă inundată din Galați

Cățel salvat de sub dărmături. În satul Slobozia Conachi, afectat grav de inundații, pompierii din…

8 ore ago

Parteneriat între două mari companii: împreună pentru promovarea responsabilității față de animale

 Organizația Eduxanima și Fressnapf România au format un parteneriat strategic pentru a promova protecția și…

9 ore ago

Blondul din Berceni, motanul care se plimbă pe la geamurile bucureștenilor din cartier

Povestea Blondului din Berceni, un motănel fără adăpost, a captat atenția comunității online din București.…

10 ore ago

Caz cutremurător / Acuzații deosebit de grave aduse unor doi copii din Prahva, de 13 și 15 ani: suspectați că au ucis cu cruzime patru pui de câine.

Tragedia  s-a petrecut într-o localitate din județul Prahova, unde doi copii, cu vârste de 13…

11 ore ago

Parteneri