Din cuprinsul articolului
Înspăimântător! Animale de companie din Wuhan riscă să moară de foame sau sunt ucise, după ce stăpânilor lor li s-a interzis să revină în oraș sau au fost plasați în carantină din cauza epidemiei de coronavirus, au declarat susținătorii animalelor, potrivit CCN.Noul coronavirus a infectat peste 100.000 de oameni de pe glob și ucis peste 4.000. Dar nu numai oamenii sunt afectați de răspândirea pandemiei, ci și animalele.„Știm că mulți câini și pisici au fost lăsați în apartamentele din Wuhan, în special, când stăpânii lor au fost evacuați, dar și în alte zone precum Beijing, Dalian, Xi’an”, a spus Wendy Higgins, directorul media internațională la Humane Societatea Internațională, a declarat pentru sursa citată.
Riscul principal cu care se confruntă multe animale este unul evident: înfometarea
Locuitorii care au fost nevoiți să-și abandoneze animalele de companie au lăsat mâncare și apă pentru câteva zile, crezând că vor putea să se întoarcă în curând, dar, din nefericire, la aproape o lună de la evacuare, mulți rezidenți nu s-au întors în casele lor.Asociația pentru protecția animalelor Vshine, o organizație de mediu și bunăstare a animalelor din China, a estimat că numărul animalelor de companie rămase în apartamente în orașele Hubei sunt de ordinul zecilor de mii.
Temeri neîntemeiate că animalele de companie pot răspândi virusul
La sfârșitul lunii februarie, departamentul pentru Agricultură, Pescuit și Conservare din Hong Kong (AFCD) a declarat că rezultatele probele recoltate de la câini au fost „slab pozitiv” pentru virusul COVID-19.În acest sens, proprietarii de animale nu ar trebuie să se panicheze, după cum a raportat CNN săptămâna trecută. Necuvântătoarele pot fi infestate cu alte coronavirusuri cunoscute și, în timp ce infecțiile pot deveni severe, dar nu se răspândesc la oameni.Declarațiile cercetătorilor nu au fost convingătoare, iar situația critică a generat panică în rândul deținătorilor de animale. Astfel, animalele de companie abandonate de chinezi mor de foame sau sunt ucise.