Categories: Sanatate & Dresaj

Învață-ți animalul de companie să facă „primii pași în viață”. Dresează-l singur!

De cele mai multe ori, apariția unui animal de companie în familia ta reprezintă momente de fericire, însă pe lângă bucuria de avea un prieten necuvântător și implicit, un prieten loial, vei constata că, odată cu sosirea lui, vor apărea și foarte multe responsabilități pe care trebuie să le îndeplinești. Una dintre acestea este dresajul.Este bine să ne adoptăm un prieten necuvântător dresat, dar parcă mai fericiți suntem când ne „chinuim” să-l învățăm să facă „primii pași în viață”. Așadar, atunci când îți iei un companion trebuie să pornești cu „abecedarul”: E datoria ta să îți înveți patrupedul să nu-și mai facă nevoile în casă, să nu îți fure mâncarea de pe masă sau cum să se comporte atunci când ai musafiri.De ce este important dresajul?În primul rând, dresajul îți oferă posibilitatea să îl cunoști mai bine pe prietenul patruped, iar în al doilea rând, se va crea o relație foarte apropiată. Tot ce trebuie să știi este că orice cățel, chiar și un maidanez, poate învăța diferite trucuri care te vor face să crezi că animăluțul tău este cel mai deștept. Ce e drept, la început dresajul e mai greu de realizat, dar cu trecerea timpului vei constata că, pe măsură ce deprinde mai multe trucuri, cu atât de repede va învăța altele noi.Cum să începi?Ei bine, primul lucru pe care trebuie să îl faci atunci când ți-ai luat un câine sau o pisică este să mergi la un cabinet veterinar și să îl vaccinezi. Așa cum bine știți, cățelușul are voie să iasă afară abia după două săptămâni după ultimul vaccin, așadar acesta este momentul în care ar trebui să începi dresajul cu patrupedul tău. Pentru început este indicat să-l înveți să își facă nevoile doar într-un loc. O modalitate ușoară de a-l motiva să facă acest lucru este să cumperi scutece care emană diferite mirosuri. Astfel, câinele tău va fi atras să își facă nevoile în zona special amenajată. După cele două săptămâni de stat în casă, „amicul tău” merită scos afară de trei ori pe zi, sau măcar dimineața și seara.Cât trebuie să dureze?Dresajul trebuie făcut în fiecare zi, câte 20 de minute. În acest timp, trebuie să exersezi diferite comenzi cu animăluțul tău. Pentru început este indicat să începi cu ordine simple precum: „Șezi” , „Culcat” , „Sus” etc. și apoi învață-l mersul la pas mai repede sau mai încet. Pe parcursul dresajului este bine să îți motivezi cățelul cu diferite jucării, mâncare sau orice alte „accesorii”, care îl vor face pe micuțul tău fericit. Dar pe lângă acest „șantaj” trebuie să îi arăți cât de mulțumit ești de el și cât de fericit te face.Atitudinea și limbajul non-verbal au un rol vital în dresajAtât atitudinea, cât și comunicarea non-verbală joacă un rol important în „educarea” patrupedului. De exemplu: dacă mergi cu lesa strânsă și îi spui mereu că nu are voie să facă anumite lucruri nu faci decât să îl enervezi sau să-l faci mai curios. Imaginează-ți cum ar reacționa copilul tău dacă te-ai comporta așa. De aceea este important să ai o atitudine pozitivă față de companionul tău și să îți cumperi o zgardă flexibilă pentru a-i oferi cât mai multă libertate. Atenţionează-l doar atunci când vrea să ia ceva de pe jos şi când vrea să iasă în stradă, pentru început.Răbdare și iarăși răbdareReţine! Cu răbdarea treci marea! Tot ceea ce contează în dresaj este ca tu să ai răbdare. Nu te aştepta ca micuţul animal să înveţe din prima o comandă. Toate aceste exerciţii sunt noi pentru el și e perfect normal să facă greşeli.(Andreea Brînzei) 

Recent Posts

Fiecare semn astrologic are propriul animal spiritual – află care este al tău

Cine crezi că îți este mereu alături? Ce animal vă personifică, este un tigru sau…

9 ore ago

Zonkey, animalul hibrid care are o mamă măgăruș și un tată zebră

Zonkey este un hibrid rar care combină dungile iconice ale zebrei cu rezistența umilă a…

10 ore ago

Câinii pot simți furtunile sau schimbările meteorologice?

Se pare că animalele, în special câinii, au capacitatea de a simți schimbările atmosferice sau…

11 ore ago

„Tramvaiul Responsabilității” din Iași: un proiect unic în țară dedicat animalelor de companie

Inițiativa „Tramvaiul Responsabilității” din Iași este un proiect unic în România, creat pentru a promova…

12 ore ago

Afecțiuni la care sunt expuși câinii și pisicile pe timp de iarnă

Iarna poate fi o perioadă dificilă pentru câini și pisici, expunându-i la diverse afecțiuni din…

13 ore ago

De ce sunt pisicile atât de obsedate de indicatoarele laser?

Puține lucruri pe lumea asta sunt la fel de amuzante ca privirea unei pisici care…

14 ore ago

Parteneri