Din cuprinsul articolului
ISU Sibiu au salvat săptămâna asta un cățel care a fost blocat într-un canalul de beton a unui șanț stradal de colectare a apei pluviale din localitatea Roșia. Salvatorii au fost anunțați de cetățenii care au auzit micul patruped și, deși au încercat, nu au reușit să-l salveze.
ISU Sibiu au salvat un cățel
Misiunea de salvare s-a dovedit a fi dificilă, se arată pe pagina de facebook ISU Sibiu, pompierii au trebuit să străpungă placa de beton de aproximativ 20 cm, realizând o gaură suficient de mare pentru extragerea în siguranță a animalului blocat în canalul de colectare a apei pluviale.
Iată povestea misiunii, postată pe pagina de facebook ISU Sibiu:
Nicio misiune nu e dificilă când o viață poate fi salvată
În cursul zilei de astăzi, un apel venit pe numărul de urgență 112, a condus echipajele de salvatori ai Detașamentului Sibiu spre o nouă misiune de salvare a unei vieți: un câine blocat în canalul de beton a unui șanț stradal de colectare a apei pluviale din localitatea Roșia, str. Curți.
Odată ajunși la fața locului, pompierii militari au constatat că misiunea urma să fie una dificilă. Micul patruped era blocat într-un canal pluvial betonat, la o distanță de aproximativ 1,5 metri de gura de intrare.
După evaluarea situației, salvatorii nu au stat pe gânduri: au intervenit cu accesoriile din dotare, au străpuns placa de beton de aproximativ 20 cm, realizând o gaură suficient de mare pentru extragerea în siguranță a simpaticului animal.
Bucuria salvatorilor și a stăpânilor a fost cu atât mai mare, cu cât „poznașul”, care nu e la prima aventură, a fost salvat în siguranță fără probleme sau răni.