Lumea animalelor

Iuliana Beregoi, în lacrimi pe Instagram! Ce dezvăluire le-a făcut fanilor

Iuliana Beregoi, în lacrimi pe Instagram! Artista, Iuliana Beregoi, vizibil afectată și-a deschis sufletul în fața urmăritorilor de pe rețelele de socializare. Aceasta obișnuiește să-și țină comunitatea de pe Instagram la curent cu tot ceea ce face pe plan personal, dar și pe plan profesional.

Recent, pe InstaStory, artista a făcut o confesiune în lacrimi și a cerut sprijin din partea internauților.

Iuliana Beregoi, în lacrimi pe Instagram!

Aflată în mașină, Iuliana Beregoi . vizibil afectată, a izbucnit în plâns în timp ce le făcea o confesiune fanilor ei. Aceasta le-a povestit prietenilor virtuali că s-a jucat minute bune cu un cățel pe care mai apoi a vrut să îl ia cu ea acasă, însă tatăl ei nu a fost de acord cu ideea, iar acum cu ajutorul lor, prin mesajele de sprijin pe care le vor trimite,  speră că-și va îndupleca părintele.

„Plâng de când am plecat, pentru că îmi doresc foarte mult să iau acel cățel acasă și tata nu mă lasă, așa că dați multe mesaje să mă lase tata să duc câinele acasă, pentru că-mi doresc foarte, foarte, foarte mult. Și era atât de drăguț!”, a mărturisit Iuliana Beregoi pe Instagram.

Iuliana Beregoi are doar 16 ani, dar este idolul unei întregi generații. Adolescenta din Republica Moldova are sute de mii de fani care o admiră pentru toate proiectele ei. Tânăra are un succes nemaiîntâlnit în muzică, actorie și vlogging.

Orice adolescent din România a auzit de Iuliana Beregoi. Chiar dacă pentru cei trecuți de o anumită vârstă, numele nu spune nimic, adolescenta este un adevărat idol pentru copii.

Aceasta a devenit cunoscută încă de la vârsta de 12 ani, când stabilea un record absolut. Piesa ei „Vina mea” strângea atunci peste 12 milioane de vizualizări în Youtube la câteva zile de la lansare.

La doi ani după debut, Iuliana Beregoi a reușit să umple Sala Palatului din București, ceea ce este o mare realizare și pentru artiștii consacrați din România. În aceeași perioadă, adolescenta a devenit personaj principal în primul serial de acțiune pentru copii după foarte mult timp

 

Recent Posts

Marley, pisica anului 2024. Sprijinul emoțional al fameilor traficate: „este un exemplu minunat al puterii iubirii”

Marley, pisica anului 2024,  despre care se spune că  are „darul incredibil al empatiei” ajută…

6 ore ago

Picki, îngerul salvator care și-a salvat stăpânul cu deficiențe de auz în urma potopului din Galați

Povestea lui Ionuț din județul Galați, salvat din calea viiturilor de cățelul său Picki, este…

7 ore ago

Misiune deosebită pompierilor: cățel salvat de sub dărmături într-o zonă inundată din Galați

Cățel salvat de sub dărmături. În satul Slobozia Conachi, afectat grav de inundații, pompierii din…

8 ore ago

Parteneriat între două mari companii: împreună pentru promovarea responsabilității față de animale

 Organizația Eduxanima și Fressnapf România au format un parteneriat strategic pentru a promova protecția și…

9 ore ago

Blondul din Berceni, motanul care se plimbă pe la geamurile bucureștenilor din cartier

Povestea Blondului din Berceni, un motănel fără adăpost, a captat atenția comunității online din București.…

10 ore ago

Caz cutremurător / Acuzații deosebit de grave aduse unor doi copii din Prahva, de 13 și 15 ani: suspectați că au ucis cu cruzime patru pui de câine.

Tragedia  s-a petrecut într-o localitate din județul Prahova, unde doi copii, cu vârste de 13…

11 ore ago

Parteneri