L-a numit Estimate (lb. eng. a estima, a preţui) şi a obţinut premiul întâi la competiţia “Royal Ascot Gold Cup”. Regina Elisabeta a II-a a fost extrem de încântată pentru că este pentru prima dată când un membru al familiei regale câştigă acest concurs prestigios.De peste 200 de ani de când acest joc se ţine, niciun rege (sau regină) domnitor nu a luat cupa de aur.Estimate, care are doar patru ani, s-a dovedit a fi cel mai bun dintre cei mai buni, câştigând cursa de două mile şi jumătate. Fiul ei, prinţul Andrew, i-a înmânat premiul reginei care pur şi simplu era în extaz.Iubirea Elisabetei pentru cai nu a fost niciodată un secret. Ba mai mult, pozele cu regina călare nu au fost niciodată ascunse de public şi criticii chiar au subliniat faptul că momentele în care se află pe cal sunt singurele în care regina zâmbeşte natural.O sursă din palatul Buckhingham a declarat: “Caii sunt pasiunea ei, sunt viaţa ei. Dintotdeauna a fost aşa. Prticipă mereu la competiţii şi se luptă să câştige marele premiu. Royal Ascout înseamnă enorm de mult pentru ea! A fost o zi foarte specială”, a povestit sursa. Nimic nu e mai presus decât calulDragostea Elisabetei pentru cai a apărut pe vremea când avea patru ani. Atunci, tatăl ei, Regele George VI, i-a făcut cadou un ponei din rasa Shetland. Au urmat ani şi ani de echitaţie, iar regina este practic dependentă de aceste animale. Nu există niciun eveniment regal la care să nu participe şi un număr considerabil de cabalini pursânge, iar cei care nu tratează cu grijă aceste animale sunt pedepsiţi aspru pe teritoriul regatului Marii Britanii.