Juanita și Morten, doi prieteni rari

Juanita și Morten, doi prieteni rari. In timp ce unii oameni au ca animal de companie diverse animaluțe, câini, pisici. pești (unii îi și plimbă pe perioada de stare de urgență), șerpi, uite că Ioana și-a propus să aibă companioni pe Juanita și Morten.

Povestea Juanitei și a lui Morten

Cam acum un 1 an, Ioana, colega mea, își dădu seama că își dorește un animaluț de companie.

Zic: „ia și tu un câine din adăpost, sunt zeci de mii, amărâții. Știi că eu am trei ”maidanezi” și sunt absolut adorabili și inteligenți„.Ioana: ”Nu pot câine, ca eu sunt la birou toată ziua, nu am curte ca tine,  și nu vreau să-l las singur 12 ore. Dar mă gândeam să-mi iau un dihor.”Eu: ”Păi și dihorul, bietul, nu va sta singur ?”Ioana: ”Mmm ba da. Paote o sa iau doi.”

Juanita și Morten, buletin de București

În nici o lună de la gând, Ioana era în mașină spre Budapesta (deh, dihorul e de etnie maghiară) să o ia pe Juanita (Nita- prescurtat, sau Nestemata, sau Mitzirina lu`mama) de la canisa (a, nu ! Ca nu e câine), de la crescătoria de dihori, de unde a cumpărat-o prin internet.Peste 48 de ore, Juanita era instalată cu ”cățel și cu purcel”, doar ca expresie,  în apartamentul Ioanei și își începea viața de răsfăț, în București. Patut special, jucărioare mii, mâncărică nu așa de orice fel, doar cărniță de pui sau gâscă.

Joanita în vizită, star pentru o zi

Într-o zi, Ioana a trebuit s-o aducă pe Nita la birou, nu mai știu din ce motiv. Șeful, care e un om strict, dar înțelegator, zice: ”bine, dar animalul nu iese din cușcă și nu aduni colegii în birou să faceți balamuc, cu poze și alte nebunii”.

”Oh, da, sigur ca nu ! Mulțumesc !” spune Ioana.

Peste o oră eram la Ioana în birou, cu dihorul în brațe, după ce l-am alergat pe sub mese și scaune.

Zic: ”Măi, poate mă mușcă piticania, că mănuși o fac”.Ioana: ”Păi muscă, ți-am zis, dar nu îți smulge degetele, ce naiba, că nu-i Pitbull. Are și ea niște dințișori”.

Nu termină Ioana de vorbit, că în secunda doi simt o durere până în vârful capului, pornind de la încheietura în care Nita (sau Nestemata, sau Mitzirina lu`mama) își înfipsese „dințișorii”, și nici că-și mai descleșta fălcuțele. Dau să urlu, dar îmi amintesc că suntem lângă biroul șefului și nu merge. Îngâim un „auuu„ printre dinți și încerc să desprind dihania, pardon, mănușa, scuze Mitzirina, de pe încheietura, dar nimic. Nestemata se ține tare, dar tare. Îmi dă sângele și, în sfârșit, după secunde bune de chin,  se desprind și fălcile de pe mana mea. Brusc mi-am amintit de ”Fălci”. Pffff….. ”Mai Ioana…..”

Ioana, care e o relaxată din fire, zice: ”Te doare ? Hai, că nu te-a clămpănit tare. Imi pare rău”.

Și o bufnește râsul. Mă bufnește râsul și pe mine.  Adevarul că Mitzirina era dulce , a naibii de dulce, îți venea s-o smotocești tot timpul.

”Fi-ți-ar nestemata de râs ! Măi, Nita, așa faci tu? Hai să facem o poză.”

”Hai”, zice Ioana.  Iau Nestemata în brate (din nou!, pe propria răspundere), pregătim telefonul și când face ”clic”, prindem în poză și pe șeful, care tocmai apăruse în spatele nostru, în spatele ușii de sticlă, prin care se vedea toata operațiunea de ”stat cuminte în cuscă, fără colegi și fără balamuc cu poze”.Să-mi scape dihorul din brațe, și nu alta.

”Aaaa, am facut doar o poză, că n-am mai vazut dihori live și ….„Șeful: ”Eu ce am spus, să nu vă prind cu nebunii pe aici ? Gata, dihorul în cuscă , și voi la treabă ! Acum !”

Ne-am cam dezumflat, dar am mai petrecut 10 minute bune (pe ascuns) alergând Nestemata să o băgăm în cușcă, după ce a scăpat spectaculos.

Intră în scenă și Lordul Morten

Domnița Juanita n-a mai venit la birou, din păcate, dar e fericită , fiindcă de câteva luni a primit un frățior, pe Morten, tot de la Budapesta, adus tot cu mașina, ca un lord, să-și trăiscă viața `”grea” alaturi de ea.  Acum (Nestematele, sau Mitzireii lu`mama) sunt mari,  hrăniți, îngrijiți și iubiți, se joaca și se aleargă prin casă, cât e ziua de lungă.Dovezi ale `”activității” lor cotidiene ne trimite Ioana, prin filmulețe cu ei în cele mai haioase ipostaze, imagini pe care le vom împărtăși cu voi, aici, ca să vedeți și voi cât de draguți pot fi niște dihori domestici. Poate vă molipsiti și mergeți până la Budapesta, nu uitați să completați ”Declarația pe propria raspundere”.