Kakariki – micul papagal hiperactiv și curios

Papagalii Kakariki (Cyanoramphus novaezelandiae) sunt originari din Noua Zeelandă și din insulele învecinate.Potrivit Agerpres, Kakariki este cunoscut ca fiind o pasăre hiperactivă, deloc timidă, curioasă.În dialectul Maori „kakariki” înseamnă „papagal mic”. Cuvântul este, de asemenea, folosit și pentru a face referire la culoarea verde care predomină în penajul păsărilor.Inteligența și energia acestei păsări din emisfera sudică sunt recunoscute ca și caracteristici dominante. Curiozitatea o transformă într-un cercetaș, atunci când este lăsată liberă, analizând toată încăperea. Niciodată nu este suficient de liniștită pentru a sta pe mâna sau umărul stăpânului.Această pasăre minunată cu un penaj verde strălucitor, are pete galbene sau roșii pe cap (coroane). Pe frunte, pe partea superioară a capului, în zona dintre ochi și urechi, precum și pe coadă, culoarea este purpurie. Măsoară 27 cm, aripile au 13-14 cm în lungime, vârful lor exterior fiind violet-albăstrui. Coada are între 12 și 15 cm în lungime. Irisul este roșu. Ciocul, de culoare gri-albăstruie cu vârful de o nuanță închisă, are 1,6 cm în lungime. Picioarele sunt maro. Papagalii tineri au petele de pe cap mai mici, coada e mai scurtă, iar irisul este maro deschis.O astfel de pasăre are nevoie de o colivie mare, spațioasă, cu multe jucării. Se recomandă să aibă nisip pe fundul coliviei deoarece îi place foarte mult să își caute mâncarea singură. Papagalul Kakariki se hrănește cu semințe de mei, cânepă, ovăz, floarea soarelui, nuci, alune, grâu, orez brun fiert, pâine, dar și cu bucăți de fructe (măr, pară, papaya, banană, portocală, cireșe) și legume (mazăre, morcov, castravete, porumb fiert sau verde). Mănâncă foarte dezordonat, împrăștiind o grămadă de mâncare pe jos. Resturile trebuie scoase zilnic, deoarece reprezintă un focar de posibile infecții. Tot în colivie este indicat să se amenajeze un recipient cu apă, deoarece le place foarte mult să facă baie.Papagalii Kakariki se reproduc destul de ușor în captivitate. În fiecare an, femela poate oua din nou, chiar dacă bobocii nu au părăsit cuibul. În acest caz, masculul se ocupă de hrănirea lor, potrivit site-ului arndt-verlag.com. În captivitate trăiesc în jur de 5-6 ani, dar în habitatul lor natural supraviețuiesc aproximativ 12-15 de ani.