Sari la conținut
Home » La Cluj, 3 câini îi vor ajuta pe studenți să scape de STRESUL din sesiune

La Cluj, 3 câini îi vor ajuta pe studenți să scape de STRESUL din sesiune

Trei câini de terapie îi vor ajuta pe studenţii a două universităţi din Cluj-Napoca să nu mai fie stresaţi în perioada sesiunilor, aceştia fiind incluşi în programul „Keep calm with dogs”, care a fost lansat, joi, în premieră naţională.Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca au lansat, joi, programul antistres „Keep calm with dogs”, care se adresează studenţilor celor două instituţii şi are scopul de a reduce nivelul de stres asociat cu examenele din sesiune prin interacţiunea cu câini de terapie.Alina Rusu, conferenţiar la Facultatea de Psihologie a UBB, a declarat că proiectul a fost inspirat din modelul unei universităţi canadiene, intitulat „Puppy-Room for Stressed Students”.studenti„La Vivariul UBB s-a lansat, joi, programul antistres «Keep calm with dogs», studenţii de la UBB şi USAMV având ocazia de a-şi reduce nivelul de stres asociat cu examenele din sesiune prin interacţiunea cu câini de terapie, sub supervizarea echipelor specializate în activităţi asistate de animale. Programul îşi propune extinderea beneficiilor interacţiunii om-câine şi pe parcursul semestrului, în direcţia eficientizării procesului de învăţare, având în vedere efectele dovedite ştiinţific ale acestui tip de interacţiune asupra îmbunătăţirii memoriei de lucru, a performanţei în sarcină şi a atenţiei executive”, a spus Rusu.Potrivit acesteia, programul oferă studenţilor exerciţii de relaxare într-o cameră specială, numită „camera de relaxare”, în care aceştia vor putea să se joace cu câinii.„Noi am pus şedinţele de destresare de două ore, dar pot fi şi de o jumătate de oră. Vom posta pe pagina de Facebook a programului exerciţiile structurate, care vor avea loc de două ori pe săptămână, dar vom lăsa şi exerciţii libere, prin joc. Ca exerciţiu demonstrativ este «Happy tails», studenţii fiind încurajaţi să ofere câinelui o recompensă pentru a da cât mai mult din coadă, iar câinele se cronometrează. Datul din coadă, spun studiile, este un indicator al fericirii câinelui, însă se propagă şi la om”, a explicat Rusu.De asemenea, în cadrul şedinţelor de terapie cu ajutorul câinilor studenţii vor mai participa şi la alte exerciţii, cum ar fi plimbatul în lesă, perierea şi îngrijirea corporală, jocul cu mingea, învăţarea şi exersarea unor trucuri comportamentale sau ascunderea unor răvaşe şi găsirea lor cu ajutorul câinilor.În program participă trei câini atestaţi – Bes, un labrador negru de doi ani şi jumătate, Bailey, un beagle de cinci ani, şi Dersou, tatăl lui Bes, care are şapte ani şi jumătate.Patrupedele aparţin asociaţiei Dog Assist din Cluj-Napoca şi vor fi aduse de două ori pe săptămână la Vivariul UBB unde se vor ţine şedinţele de terapie.„Interacţiunea cu câinele îi ajută pe studenţi să se destreseze şi noi încercăm să le creăm cadrul prin care ei vor pleca din camera de relaxare cu zâmbetul pe buze, relaxaţi şi încărcaţi pozitiv pentru a-şi continua studiul”, a declarat, joi, preşedintele Dg Assist, George Mosoia.sursa: mediafax.ro

Etichete: