Lacrimile unei pisici au în spate un motiv care a zguduit planeta. Legătura de dincoloDacă aveți o pisică sau un câine, cu siguranță știți că ei pot deveni atât de apropiați de stăpâni încât sunt capabili să simtă că îi atribui „calități umane”. Și trebuie să credeți că dragele de ele se poate exprima în termeni umani, mai exact, să-și exprime emoțiile prin plâns.Însă lucrurile stau așa, spun reprezentanții unei asociații pentru protecția animaleleor:”Plânge pentru că este speriată. Plânge pentru că este conștientă că o să i se întâmple ceva rău cu sarcina ei. Plânge pentru că oamenii au abandonat-o. Plânge pentru că oamenii care au adoptat-o nu au sterilizat-o înainte de a rămâne gestantă, aşa cum era moral şi bine.Plânge pentru că sunt zeci de alţi pisici mici abandonaţi care plâng şi ei dar nu îi aude nimeni. Plânge pentru Bella şi Summer care au fost abandonate de pui şi încă nu şi-au găsit familii adoptive, după un an de la abandon.Plânge pentru Tiger care suferă de 3 boli incurabile din cauza că a fost abandonat şi necastrat şi nici pe el nu îl vrea nimeni.Plânge pentru noi, oamenii care simţim durerea şi suferinţă animalelor şi luptăm zilnic pentru a o combate.Asta este una dintre cele mai eficiente metode de protecţie a animalelor – Sterilizarea câinilor şi pisicilor!Va rugăm mult implicaţi-va alături de noi în scăderea numărului de animale nedorite şi adopţia celor născute şi abandonate deja. Va rugăm mult sterilizaţi-va animalele la 6 luni, înainte de a intră în călduri, pentru binele lor şi al tuturor celorlarte pisici şi căţei nefericiţi!”, au relatat, pe Facebook, cei de la Asociația Pieces of Heaven.