de Judy FlorescuLia Bugnar, actriță, dramaturg și regizor, are un loc special în sufletul său pentru căței, pe care îi iubește atât de mult încât pe unul dintre ei l-a introdus într-o piesă de teatru – Oase pentru Otto, spectacol premiat la Festivalul Fringe de la Dublin, care se va relua în luna noiembrie la Green Hours. Lia Bugnar este cel mai în vogă dramaturg contemporan, piesele sale având cele mai multe reprezentații în teatrele de stat, cât și cele independent, piese care se joacă în București, dar și în celelalte orașe ale țării.
Ştiu că tu eşti iubitoare de căţei. Ai căţel. Ai mai avut unul înainte.Lia Bugnar: Am căţel și, da, am mai avut și înainte. Şi am avut şi păţanii cu câinii maidanezi, care au fost întâmplări fundamentale pentru mine. Un câine de pe stradaăm-a muşcat de picior la un moment dat când eram pe bicicletă. De fapt o haită de câini a sărit la mine şi unul dintre ei m-a mușcat de gambă și a rămas cu o bucățică din ea între dinți. Eu eram însărcinată atunci și nu știam. Am făcut antirabic, antitenatos și ce se mai face, după care am aflat că eram însărcinată. Şi, cum nu ai voie nici să iei medicamente în timpul sarcinii, n-am vrut să fac ruleta rusească pe așa o miză. Deci pot fi un pic şi din tabăra victimelor.Crezi că este vina câinilor de ceea ce s-a întâmplat acum o lună de zile?Ce s-a întâmplat cu băieţelul ăla e cutremurător, e subiect de teatrul antic. Dar o spun cu tot bunul simţ pe care pot să-l găsesc în momentul ăsta în mine că aceşti câini nu au nici o vină. Ei sunt produsul indolenţei noastre. Chiar dacă suntem o ţară săracă, trebuie găsiţi bani ca ei să fie puşi în locuri special amenajate pentru câini, nu eutanasiaţi. S-ar putea crea si locuri de muncă în acest fel. Câinii vor muri mai devreme sau mai tirziu. Ei nu trăiesc așa de mult, nemaivorbind că mulți sunt deja bătrâni, au boli, sunt vai de ei. Vor muri. Evident că trebuie să fie sterilizaţi toţi şi lasati să moară de moarte bună. Iar nişte oameni vor avea servicii lucrând în adăposturi. Şi iubitorii de câini care hrănesc căţeii în faţa blocului se pot duce la adăposturile alea să ducă mâncare, să îi îngrijească, să facă ce vor ei. Eu acum mă sperii că nu mai văd căţei pe stradă. Mi-era frică de ei pentru că, de câte ori ieseam să-mi plimb căţelul, câinii vagabonzi săreau la el. Acum mă simt îngrozitor de panicată că nu-i văd. Sper că nu le face deja cineva ceva. Nu ar costa foarte mult crearea de adăposturi, precum și întreținerea lor?Bineînțeles că ar costa nişte bani întreţinerea unor adăposturi, dar daunele de a fi liberi pe străzi, costă mult mai mult. Indiferent că îi omorâm blând sau violent, cine eşti tu, om, ca să ai dreptul să omori un alt animal, după ce că omori atâtea ca să le mănânci? Pe ăsta nici măcar nu-l mănânci. De ce să-l omori? Tu, om, ai clădiri, ai curţi… fă acolo o treabă cum n-a facut nimeni de pe lumea asta, să intrăm şi noi în Cartea Recordurilor. Fă nu ştiu câţi km de spaţiu amenajat pentru sufletele astea amărâte. Am intrat în Cartea Recordurilor cu cel mai mare drapel din lume, am vazut o știre la un moment dat. Îl întinseseră pe ditamai câmpul. Nu prea ne folosește la nimic drapelul ăla, e doar o cârpă, dacă așa înțelegem să rezolvăm o problemă ca asta. Mai bine făceau niște adăposturi pe câmpul ăla. Dacă ai gândaci în apartament îi ai din cauza ta, dacă ai câini pe stradă îi ai din cauza ta. Dacă sunt copii ai străzii pe la semafoare și în gări, sunt tot din vina noastră. Doar că pe copii și pe căței nu-i poți extermina ca pe gândaci, doar pentru ca n-ai fost în stare să rezolvi lucrurile la timp.
E reală problema câinilor fără stăpân? Problema e reală. Toată lumea a a avut probabil nişte arsuri în inimă pentru copilul ăla. Nu ştiu cam cum trebuie să fii construit ca să te lase rece ce s-a întâmplat. Doar ca nu e vina căţeilor. E vina unor oameni care sunt plătiţi din banii noştri să se ocupe de siguranţa şi curăţenia oraşului ăsta, oameni care nu şi-au făcut treaba. Să faci curăţenie nu înseamnă să extermini. Şi în casă, nu mă apuc să bag gunoiul sub preş şi să iau toate hainele să le bag pe sub pat. Le pun pe fiecare la locul lor. Bag aspiratorul în priză, mă costă nişte curent, şi iau praful, că altfel n-o să fac niciodată curat. Aşa şi pe ei o să-i coste, dar trebuie să facă asta. Măcelul nu e o soluție.Sunt foarte mulţi oameni care salvează căţei de pe stradă, dar sunt şi mai mulţi care abandonează căţei pe stradă, care vor ajunge să fie brutalizați de hingheri. Oricare dintre noi, în loc să se fi născut om, se putea naşte câine şi acum să fie luat şi căsăpit de hingheri. Ar trebui să facem, poate, exercițiul ăsta de imaginație. Cinic e că, dintr-o dată, autorităţile ne cer părerea. O părere care pentru cei mai mulţi este rezultatul furiei și spaimei. Cam cât de deştept să fii tu, conducător fiind, să pui să decidă o gloată speriată şi aţâţată, şi subiectivă? E ca şi când ai face cumpărături fiindu-ţi foarte foame. O să cumperi un milion de lucruri care nu-ţi trebuie. Da’ hotărâţi voi că de-aia aveţi minţi si de-aia v-ati zvârcolit să vă alegem. Și hotărâţi în aşa fel încât să nu ne facem de râs în toată lumea asta. Şi hotărâţi în aşa fel încât să nu se crape pământul şi să vă înghită de răi ce sunteţi. Nu puneţi o problemă care este a voatră, administrativă, în cârca noastră.
Lia Bugnar: „Nici eu nu vreau să văd câini vagabonzi pe stradă. Uneori mi-e frică tare de ei. Dar nu ăsta e principalul motiv pentru care i-aș vrea în adăposturi. Nu vreau să-i văd pe străzi, pentru că au nişte ochi foarte trişti, pentru că iarna mi se rupe sufletul când îi văd făcuţi covrig pe câte o bucată de gheaţă. Nu am o zi bună când trec pe lângă un căţel din ăla. Dar nu vreau să fie omorâţi ca să am eu o priveliște mai draguță în drum spre teatru.”
