Lumea animalelor

Lipsită de iubirea unei familii, o cățelușă își plânge amarul într-un adăpost pentru animale!

Lipsită de iubirea unei familii, o cățelușă își plânge amarul într-un adăpost pentru animale!

Pentru o cățelușă abandonată, dragostea unei familii reprezintă cel mai important lucru în viață!

Salvată dintr-o crescătorie de câini, acolo unde avea principalul scop de aduce pe lume pui care urmau să fie vânduți, o cățelușă pe nume Blossom a fost salvată de un grup de voluntari, care au decis să o ducă într-un adăpost pentru animale. Chiar dacă condițiile de trai sunt relativ similare, în adăpost persoanele dedicate îi ofereau atenția de care avea atât de mult nevoie.

Spre norocul ei, Rocky Kanaka, un iubitor de animale, a decis să îi salveze viața, chiar dacă știa că are de dus o luptă cu neîncrederea acesteia în oameni.

Potrivit thedodo.com, el s-a ocupat de-a lungul carierei sale de mulţi câini cu probleme, fiind un iubitor declarat a animalelor de companie.

Din păcate, biata căţeluşă a suferit extrem de mult în trecut, iar acum se temea de tot ceea ce însemna necunoscut. Uimit să vadă că Blossom nu se putea opri din tremurat, bărbatul a decis că trebuie să schimbe strategia pentru a se putea apropia de cățel, iar eventual să o ajute.

Primul contact cu iarba verde, lumina soarelui şi schimbul de priviri cu salvatorul său au fost doar câteva dintre lucrurile care o făceau pe Blossom să se ascundă sub masă. Apoi, Rocky a decis să scoată masa şi să construiască o mică ascunzătoare doar pentru ea.

O cățelușă

Puţin câte puţin, Blossom a început să-şi arate adevărata ei latură. După două luni de dragoste şi devotament, aceasta a dat primele semne că îşi doreşte să stea alături de tatăl ei adoptiv.

În cele din urmă a sosit şi ziua mult aşteptată când a înţeles că este în deplină siguranţă.

Cum s-a schimbat o cățelușă după ce a început să aibă parte de iubire!

Recent Posts

Primul animal pe care îl vezi în această ilustrație îți va defini personalitatea!

Fiecare dintre noi are anumite trăsături de caracter care dezvăluie cine suntem cu adevărat. Unii…

o zi ago

Ce rase de câini să alegi în funcție de semnul tău astrologic?!

Cumpărarea și alegerea  unei rase de câine este extrem de importantă! Vei trăi cu câinele…

o zi ago

Știați că prietenii noștri blănoși înțeleg când le spunem „Te iubesc”?

De câte ori pe zi îi spui câinelui tău „te iubesc”? Un nou studiu a…

o zi ago

Acestea sunt cele mai greu de dresat rase de câini: este cățelul tău una dintre ele?

Este prietenul tău blănos una dintre rasele de câini care sunt aproape imposibil de dresat?!…

o zi ago

Motivul pentru care delfinii își „zâmbesc” unul altuia atunci când se joacă. Rezultatele studiului te vor suprinde!

Pentru oameni, afișarea unui zâmbet este o modalitate ușoară de a evita neînțelegerile. Și, conform…

2 zile ago

O specie de șarpe cu mulți dinți, recent descoperită, poartă numele lui Leonardo DiCaprio

Leonardo DiCaprio are acum o nouă specie de șarpe numită în onoarea sa! Cercetătorii au…

2 zile ago

Parteneri

  • INFOACTUAL

  • INFOACTUAL